Maladia cronică a risipei bugetare

Înţelegem că Premierul Boc simte tot mai incomod, în coaste, sula FMI, care îi cere reducerea cheltuielilor bugetare. De aici, însă, pînă la obsesia de a căuta soluţia doar în reducerea pensiilor excentrice pe care statul le-a acordat, prin lege, cîtorva mii de şmecheri şi "băieţi deştepţi", respectiv în reducerea, de-a valma, a drepturilor salariale ale bugetarilor, este o cale lungă. Una care, dacă nu se explică strict psiho-patologic, printr-o formă oarecare de autism, atunci nu poate avea ca sursă decît prostia, incompetenţa crasă sau tupeul nemăsurat de-a încerca să-i prosteşti pe toţi, în faţă. Chiar reducerea personalului din solda guvernamentală, pusă strict sub forma unor cifre, 100.000, 200.000, 300.000, este o dovadă de inadecvare a abordării problemei. Angajaţii diferitelor instituţii bugetare nu sunt nişte turme, pe care Guvernul, rămas fără nutreţ la vreme de iarnă, le trimite pur şi simplu la abator. Sunt nişte oameni care, prin faptul de a se fi angajat la stat nu au comis nicio fărădelege. În consecinţă, au tot dreptul să fie trataţi ca oameni şi cetăţeni ai ţării în care trăiesc, adică să le fie respectate şi apărate drepturile consfinţite de legi, la o viaţă decentă, la un o sursă de venituri, la asigurarea minimului de care depinde existenţa lor şi a familiilor lor. Desigur, angajatorul are şi el dreptul de a-şi restructura activitatea, de a dis-ponibiliza personalul. Politicile guvernamentale, însă, trebuie să le ofere acestor oameni şansa de a-şi continua viaţa şi după restructurările prin care trec instituţiile de stat. Mai mult, reducerea cheltuielilor guvernamentale, cu personalul, ar trebui tratată ca una de redefinire funcţională şi de eficienţă a serviciilor asigurate de admi-nistraţia statului.

Iar, pentru că am ajuns la eficienţă, iată o întrebare la care chiar am fi curioşi să primim un răs-puns din partea Primului Ministru: cît ne costă pe noi, cetăţenii, serviciile oferite de guvern şi de administraţia pe care o subordonează? Eu aş fi curios să aflu, pe o coloană şi categorii de cheltuieli, cît costă un an de funcţionare a acestui uriaş mecanism al neputinţei, spolierii, risipei, ineficienţei şi redirecţionării privilegiate a resurselor bugetare către acoliţii de partid şi de afaceri ai celor din fruntea instituţiilor care ar trebui să asigure buna guvernare a treburilor publice, iar pe cealaltă coloană, ce servicii ne asigură această administraţie şi la ce nivel de calitate, auditat. Dacă nu este timp pentru un calcul totalizator, atunci, măcar cîteva exemple: cît îl costă pe cetăţeanul României serviciul care constă în prelevarea impozitelor şi alte activităţi fiscale ale statului, şi care este structura acestor costuri; ori serviciul vămuirii mărfurilor, ori al asigurării ordinii publice, ori al întreţinerii infrastructurii şi reţelelor de transport etc. Chiar dacă nu sunt subordonate direct Guvernului, administraţiile locale sunt finanţate în bună parte din fonduri guvernamentale. Întrebările pot fi, deci, adresate şi cu privire la eficienţa acestor cheltuieli. Spre exemplu, ar fi cît se poate de relevant să aflăm cît au cheltuit toate primăriile din ţară, plus Administraţia Naţională a Drumurilor, pentru "amenajarea" cu miliarde de gropi şi găuri, a căilor de circulaţie rutieră din România. Să zicem, în anul 2009. Dacă cetăţenii acestei ţări ar avea în faţa ochilor, pentru comparaţie, măcar o dată pe an, coloanele cu zecile şi sutele de miliarde de euro cheltuite de administraţia statului, pentru a fi puse faţă în faţă cu precaritatea rezultatelor şi puţinătatea serviciilor oferite, abia atunci ar putea oricine să înţelea-gă care este sursa risipei şi de ce ar trebui să începem cu alte capitole decît reducerea personalului sau tăierea pensiilor. Guvernul se plînge pe toate cărările că nu are bani pentru învăţămînt, sănătate, asigurări, pensii, şi încearcă să ne convingă că este inevitabil să băgăm tot noi mîna în buzunar pentru a întreţine aceste sisteme; ori dacă nu, atunci să ne mulţumim cu sub-calitatea serviciilor asigurate, adică cu spitale şi şcoli care stau să se dărîme şi cu profesori şi doctori care sunt plătiţi astăzi mai prost decît în urmă cu un secol. În acelaşi timp, însă, Guvernul se face că nu vede găurile negre prin care se scurg miliarde de euro în buzunarele camarilelor de partid şi ale "cercurilor de afaceri" arondate politic. Încă şi mai scandalos, cei ce se află la butoanele de comandă ale administraţiei atot-risipitoare din România nu au niciodată de dat socolteală pentru modul în care au gestionat resursele bugetare alocate.

Un simplu şi mai mult decît formal act al Curţii de Conturi le spală şi pe mîini şi pe picioare, în fiecare an, de orice responsabilitate legală. Cît priveşte responsabilitatea politică, ea nu s-a inventat, încă, în Ro-mânia şi nici nu sunt semne că ar putea să ne viziteze în viitorul previzibil. Oamenii politici, ajunşi administratori prin jocul votului democratic, sunt un soi de zei pogorîţi între noi, muritorii, care au dreptul să ne ia orice şi să ne impună orice, prin lege, ori prin abuzul ei, dar nu sunt ţinuţi, în niciun fel, să dea socoteală pentru ceea ce fac în numele autorităţii pe care o exercită. Aceasta este adevărata sursă a rispei pentru a cărei întreţinere Guvernul se împrumută cu miliardele de euro pe spinarea noastră şi a urmaşilor urmaşilor noştri.