MARCEL BOLOŞ: "Un număr de 246.000 de elevi din familii defavorizate vor primi suma de 500 lei"

G.D.
Politică / 21 aprilie 2022

"Un număr de 246.000 de elevi din familii defavorizate vor primi suma de 500 lei"

Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a anunţat că a fost operaţionalizată una dintre măsurile prevăzută în pachetul "Sprijin pentru România" şi astfel 246.000 de elevi care provin din familii defavorizate vor primi astăzi pe card 500 de lei. De asemenea, 1.188.000 de pachete alimentare au fost distribuite persoanelor defavorizate înainte de Paşti, în echivalentul a 170 lei, iar măsura aceasta este derulată prin fonduri europene, notează News.ro.

"S-a operaţionalizat una dintre măsurile cuprinse în programul economico-social «Sprijin pentru România». Este vorba despre elevi care provin din familii sărace, un număr de 246.000 de elevi astăzi le intră pe card suma de 500 lei, echivalentul a 3 rate lunare care au fost precizate în programul de măsuri economico-sociale. Este vorba de 122milioane lei pe care i-am plătit astăzi", a afirmat Marcel Boloş, la finalul şedinţei de astăzi a Executivului.

El a mai anunţat o măsură luată înainte de Paşte pentru persoanele vulnerabile care face parte tot din pachetul "Sprijin pentru România".

"De asemenea, pachetul acesta continuă şi cu programul pentru persoanele defavorizate, respectiv 1.188.000 de pachete alimentare au fost distribuite înainte de Paşti, în echivalentul a 170 lei. E măsura pe care o derulăm cu finanţare din fonduri europene. Deci măsurile anunţate de către Guvern în ceea ce priveşte sprijinul persoanelor vulnerabile îşi continuă mersul firesc", a completat Boloş.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb