MAREA BRITANIE:  Un ministru dezminte că guvernul încearcă să strângă legăturile cu UE

G.D.
Internaţional / 20 noiembrie 2022

Sursa foto: www.pixabay.com

Sursa foto: www.pixabay.com

Ministrul britanic al sănătăţii, Steve Barclay, a dezminţit astăzi informaţiile de presă potrivit cărora Londra ar încerca să strângă legăturile cu Uniunea Europeană, la trei ani după ce a părăsit blocul comunitar, transmite AFP, conform Agerpres.

Potrivit Sunday Times, "membri ai guvernului prevăd să pună Marea Britanie pe calea unei relaţii similare celei a Elveţiei cu Uniunea Europeană".

Iniţiativa ar fi "destinată să întărească legăturile economice" cu UE, mai scrie publicaţia.

"Nu recunosc absolut deloc această poveste", a reacţionat Steve Barclay, care a fost ministru responsabil pentru Brexit între 2018 şi 2020.

"Avem un prim-ministru (Rishi Sunak, n. red.) care a susţinut Brexitul. La fel ca mine", a declarat el la televiziunea Sky News. "Este cu adevărat important să folosim libertatea pe care ne-o oferă Brexitul. (...) Vreau să maximizez oportunităţile oferite de Brexit", a adăugat Barclay.

Potrivit Sunday Times, o astfel de intenţie, care ar fi foarte impopulară printre deputaţii conservatori favorabili unui Brexit "dur", ar putea fi pusă în practică în viitorul deceniu în scopul de a reduce barierele comerciale actuale.

"Este, evident, ceva ce UE nu ne-ar oferi niciodată din start pentru că ar spune că încercaţi să aveţi şi untul, şi banii pentru unt, dar motivul pentru care cred că îl vom obţine este acela că este în interesul economic al celor două părţi", ar fi explicat o sursă pentru Sunday Times.

Joi, Rishi Sunak a afirmat că Marea Britanie ar trebui "să-şi ia timp" pentru a negocia acorduri comerciale favorabile cu partenerii, îndepărtându-se astfel de intenţia precedesorilor săi de a încheia rapid astfel de acorduri.

După ce a ieşit din Uniunea Europeană, Regatul Unit a trebuit să semneze din nou acorduri comerciale şi a încheiat unele mai ales cu UE şi alte ţări europene, dar şi cu Noua Zeelandă, în prezent purtând discuţii cu India, Canada, Statele Unite.

Conservatorii la putere şi-au atras însă recent critici legate la acordul semnat anul trecut cu Australia, acuzat că favorizează importurile de carne de vită şi de oaie de la antipozi, în detrimentul producătorilor britanici.

Potrivit unui sondaj al institutului YouGov, publicat joi, numai 32% dintre britanici (cel mai scăzut nivel de până acum) spun că a fost bine să se voteze ieşirea ţării din UE, în timp ce 56% consideră că a fost o eroare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. UK dupa anul 2027 se va imprumuta masiv de la uniunea europeana!!!

    Lira in cv ani va intra in cadere libera si default la datori externe; dupa finalizarea ultimei bule /speculatii de credit de la ei din tara. 

    Romania are norocul si nenorocul sa adopte euro ca sa mascheze mizeria generata de politicienii nostri si de speculatorii nostri din piata interna. Se va lasa cu paine si sare pentru unele state si borcane la mana a doua cumparate pentru pus la beciuri deale gurii pe iarna economica urmatoare.  

    ISARESCU ar face bine sa atentioneze populatia, NU sa sustina speculatorii ce au ridicat indexul de creditare si speculatie la VERTICALA!!! 

    Populatia are dreptul la o viata decenta, la o batranete decenta si o moarte / iesire la pensie dencenta! 

    NU DISTRUSA CICLIC DE DEPLASAREA CAPITALURILOR si SPECULATIILOR CU LEVIER ce sunt platite TOT DE OAMENII DE RAND CAND VINE NOTA DE PLATA!!! 

    Daca se face inca o tura asa speculatie se va lasa cu REVOLUTIE sau Conflict intern / extern si scaderea increderii populatiei in SISTEMUL PERPETUAT DE JEFUIRE A AGONISELII OAMENILOR!! 

    Am vazut deja unele "dorinte" ale unor investitori / speculatori de fonduri mari pe glob cum ca doresc ca BCE sa umble la "legile / reglementarile" facute doar doar sa mai catapulteze la maxim final consumul creditarii si topirea economisirilor oamenilor din conturi. MARE RUSINE DIN PARTEA LOR - chipurile pe fortarea expansiunii economice si cica de frica prabusirii ratei de crestere a pib ului in unele state. 

    Dragi speculatori PIBUL se PRABUSESTE ca rata de crestere din cauza BOLOVANULUI de CREDIT SPECULATIV dus in spate de oamenii si firmele de rand facute de GUVERNE CIORDITOARE SI INSTITUTII FINANCIARE ce nu se gandesc la binele comun al societatii si la rate rapide de profitabilitate fara a se gandii o secunda la nota de plata plasata in viitor pe spatele cetatenilor. 

    Aveti GRIJA!!! fenomenul din 2005-2007 a fost mic copil pe langa ce o sa vina!!! 

    De mult nu a mai batut un vant rece sa curete si sa inghete toate LEVIERELE peste LEVIERELE GLOBALE!!! 

    Cam din anii 20 si 40 unde au cazut globam zecii de mii de banci!!! 

    Numai in America au cazut ceva sute mii!!! 

    Acest Fenomen urmeaza sa se repete! 

    BALAMALELE nu mai rezista mult timp la muntele de DERIVATE FORMAT CE PUN PRESIUNE PE USA! 

    Cel mai mare TREANSFER DE AVERE INTRE GENERATII URMEAZA IN FATA NOASTRA simultan cu Distrugerea Averilor Trecute.  

    s c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb