Ieri, lucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut articole susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 50.000 euro, ca urmare a controlului amănunţit efectuat asupra unor containere sosite din China pentru societăţi comerciale din judeţul Ilfov şi Republica Moldova, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
În urma controlului vamal au fost descoperite aproximativ 1.623 portofele şi genţi inscripţionate Gucci, Louis Vuitton, Adidas, 3.225 jucării inscripţionate Disney şi Transformers şi aproximativ 6.912 perechi ciorapi pentru copii inscripţionaţi Shrek, toate fiind mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcilor respective.
Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 50.000 euro.