Marile bănci centrale spun poveşti de adormit inflaţia

O vorbă mai veche ne sfătuieşte să avem grijă ce ne dorim, pentru că s-ar putea împlini. Politica monetară a BCE din ultimii ani, caracterizată prin dobânzi zero sau negative şi relaxare cantitativă pe mai multe planuri, a reflectat dorinţa lui Mario Draghi de a stimula creşterea preţurilor, considerată o condiţie necesară relansării economice.

Acum dorinţa lui Draghi pare să se împlinească, iar pieţele şi consumatorii din zona euro aşteaptă cu nerăbdare reacţia BCE, pe fondul îngrijorării deschise care se manifestă în Germania.

Taha Saei, economist la Oxford Economics, a declarat recent pentru Bloomberg că "Mario Draghi şi colegii săi din BCE s-ar putea să subestimeze ritmul de creştere a inflaţiei", pe fondul deprecierii euro, ca urmare a schimbării preşedintelui de la Casa Albă. Inflaţia din zona euro ar putea ajunge până la 2% încă din T2 2017 şi va oscila în jurul acestei valori pe termen mediu, conform analizei sale.

Prognoza BCE arată o inflaţie medie de 1,7% doar în 2019, în condiţiile în care indicele preţurilor de consum din zona euro a crescut până la 1,1% în decembrie 2016.

În conferinţa de presă care a urmat ultimei şedinţe de politică monetară a BCE, Mario Draghi a subliniat că inflaţia trebuie să îndeplinească simultan patru condiţii pentru a fi considerată corespunzătoare ţintei de aproape 2%. Astfel, creşterea preţurilor din zona euro trebuie să atingă obiectivul stabilităţii pe termen mediu, să se apropie de ţinta BCE într-o manieră durabilă şi trebuie să se menţină când vor fi eliminate programele de stimulare monetară. Un punct deosebit de important în decizia BCE îl reprezintă şi "definirea obiectivului pentru întreaga zonă euro", care lasă loc unor interpretări deosebit de largi cu privire la stabilitatea preţurilor din zona euro.

Vor accepta autorităţile din Germania o inflaţie de peste 2% pe plan intern (n.a. ultimele date, din decembrie 2016, arată o creştere anuală a preţurilor de 1,7%), în condiţiile în care alegerile generale vor avea loc în toamna acestui an?

Cele patru condiţii au fost precizate de Mario Draghi după întrebarea unui jurnalist, care a dorit să ştie cât timp va permite depăşirea ţintei de inflaţie, în caz că se va ajunge acolo. Preşedintele BCE nu a răspuns întrebării.

Un alt ziarist a subliniat că există în prezent o divergenţă semnificativă între creşterile preţurilor înregistrate în economiile mai slabe şi cele puternice şi a dorit să ştie cum vor fi rezolvate problemele de comunicare şi de politică monetară în aceste condiţii.

Mario Draghi s-a mulţumit să prezinte performanţele economice determinate de politica BCE şi a evitat, din nou, un răspuns direct.

În opinia preşedintelui BCE, "nu există o tendinţă crescătoare convingătoare a indicelui core al preţurilor", iar presiunile inflaţioniste actuale sunt determinate doar de creşterea preţurilor energiei.

Tranzitorie sau nu, creşterea inflaţiei din Germania pare că s-a transmis deja şi la nivelul aşteptărilor inflaţioniste, după cum o reflectă şi acţiunile sindicale. Bloomberg arată că sindicatele din Germania sunt pregătite să ceară majorări ale salariilor, în timp ce rata ridicată a şomajului din Spania împiedică creşterea presiunilor salariale. Oare nici această nouă divergenţă din cadrul zonei euro nu este serioasă?

Un articol recent din revista The Economist consideră că "revenirea inflaţiei în lumea dezvoltată este o veste bună". Din păcate, prestigioasa publicaţie nu explică şi modul în care avansul preţurilor reprezintă un beneficiu pentru consumatori şi nici pe ce se bazează corelaţia dintre inflaţie şi creşterea economică.

O altă întrebare din cadrul conferinţei de presă de la BCE a abordat problema nemulţumirilor tot mai acute din Germania faţă de BCE, pe fondul opiniei că instituţia îşi neglijează mandatul referitor la stabilitatea preţurilor.

"Cum răspundeţi criticilor din Germania?", a fost întrebat Mario Draghi. După ce a minimalizat implicaţiile unor declaraţii recente ale Ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, preşedintele BCE a precizat că "redresarea zonei euro este în interesul tuturor, inclusiv al Germaniei" şi a făcut un apel la răbdare. Dar până când li se mai poate cere răbdare europenilor? Încă 10 sau 20 de ani? Până la desfiinţarea BCE şi destrămarea zonei euro?

O poveste asemănătoare a spus relativ recent şi guvernatorul Băncii Franţei. "Anumite persoane sunt îngrijorate de revenirea inflaţiei. Această îngrijorare este exagerată", a declarat Francois Villeroy de Galhau, care este şi membru al Consiliului Guvernatorilor BCE.

Poziţia oficială este similară şi peste Ocean. "Inflaţia nu reprezintă o problemă", a precizat de curând şi William Dudley, preşedintele Federal Reserve Bank of New York. În acel moment se ştia că rata inflaţiei din SUA a fost de 1,7% în noiembrie 2016. Apoi au venit ultimele date de la BLS (Bureau of Labor Statistics), care arătau o rată a inflaţiei de 2,1% în decembrie 2016 şi o creştere anuală de 2,2% a indicelui core al preţurilor. Oare când va considera Janet Yellen, preşedintele Federal Reserve, că inflaţia a devenit o problemă?

Spre deosebire de opiniile unanim exprimate până acum de oficiali ai BCE, în SUA există, totuşi şi "dizidenţi". Astfel, Jeffrey Lacker, preşedintele Federal Reserve Bank of Richmond, care nu face parte din Comitetul de Politică Monetară (FOMC), a declarat unui post de radio local că este îngrijorat de perspectiva unei creşteri accelerate a inflaţiei, în condiţiile în care Fed-ul nu va trece la o creştere mai agresivă a dobânzilor, după cum scrie Reuters.

Declaraţia lui Lacker, dincolo de "curajul" arătat pe fondul pensionării sale în octombrie 2017, nu face decât să arate că dobânda de politică monetară nu poate fi majorată doar atunci când este depăşită pragul inflaţiei, deoarece economia nu reacţionează la acceleraţie şi frână asemenea unui automobil bine reglat.

Marile băncile centrale se vor mulţumi să facă declaraţii, să caute alţi indicatori prin care să arate că presiunile inflaţioniste nu sunt chiar aşa de mari şi vor acţiona, ca de fiecare dată, prea târziu.

O majorare a dobânzilor care să treacă dincolo de acţiuni simbolice, cum au fost cele ale Fed-ului, şi să reprezinte cu adevărat ceva în faţa presiunilor inflaţioniste, este imposibilă acum, mai ales în zona euro, unde ar declanşa o prăbuşire în lanţ a sistemului bancar.

În aceste condiţii, lui Mario Draghi nu îi mai rămâne decât să angajeze cei mai buni scenarişti şi scriitori la BCE, astfel încât cetăţenii zonei euro să fie impresionaţi şi să creadă în poveştile de adormit inflaţia.