Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat astăzi, la Braşov, că România va realiza "şase dintre cele patru dosare asumate" la Preşedinţia Consiliului UE, subliniind că preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, au felicitat ministerul pe care îl conduce, scrie News.ro.
"Noi ne-am asumat patru mari direcţii la Preşedinţia Consiliului UE şi, spre satisfacţia mea, vom realiza şase din cele patru. Patru deja le-am închis şi cu două suplimentare suntem pe acorduri parţiale şi anume: pe Fondul European de Ajustare la Globalizare - am obţinut, în Consiliul EPSCO de săptămâna trecută, o abordare parţială - nu putem obţine abordarea generală totală deoarece cadrul financiar pentru următorul exerciţiu bugetar nu este aprobat. În săptămâna aceasta, am realizat un acord parţial şi cred că, săptămâna viitoare, vom reuşi şi închiderea celui de al şaselea dosar şi anume pe nişte condiţii de muncă", a spus Budăi, conform News.ro.
Potrivit acestuia, alte trei directive se referă, în principal, la echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională, egalitatea de gen şi la scăderea remuneraţiei dintre femei şi bărbaţi.
Ministrul Muncii a subliniat că, la nivel european, diferenţa de salarizare între femei şi bărbaţi este de 15,6, iar la noi 5,2 %, astfel că România a oferit "consultanţă" în această problemă, potrivit News.ro.
"Din acest punct de vedere, nu spun că am dat lecţii, dar am dat consultanţă. Am să vă spun cu lipsă de modestie că şi domnul Juncker şi domnul Tusk ne-au felicitat la scenă deschisă pentru ceea ce noi, ca şi preşedinţie a Consiliului UE în general - alaltăieri (miercuri-n.r.) am avut un summit tripartit - şi s-au referit direct la ministerul Muncii", a afirmat Budăi, conform publicaţiei.