Marks & Spencer intenţionează să închidă magazinele din România

Diana Mihu
Companii / 8 noiembrie 2016

Marks & Spencer anunţă astăzi că va începe consultări cu angajaţii săi cu privire la propunerile de închidere a celor şase magazine din România, în urma unei analize cuprinzătoare a celor 466 magazine internaţionale ale sale, desfăşurată pentru a obţine o imagine clară a activităţii companiei în prezent şi a factorilor determinanţi ai rezultatelor, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Conform sursei citate, analiza a examinat performanţa şi potenţialul fiecăreia dintre pieţele internaţionale pe care Grupul este prezent. Aceasta a arătat că activitatea internaţională a Marks & Spencer poate fi grupată în două părţi: un segment care include operaţiunile realizate, ca model de afaceri, prin companii deţinute de Grup şi care înregistrează pierderi pe mai multe pieţe, şi o activitate profitabilă, desfăşurată în regim de franciză, care a înregistrat un profit de 87 milioane lire anul trecut.

Anul trecut, operaţiunile desfăşurate de grup prin companii aflate în proprietatea sa pe zece pieţe au înregistrat o pierdere de 45 milioane lire şi venituri de 171 milioane lire, iar activităţile de pe unele pieţe au acumulat pierderi în ultimii cinci ani. Analiza a indicat că această situaţie este cauzată de o serie de factori, printre care portofoliul fragmentat de magazine deţinute şi dimensiunea redusă a afacerilor. În plus, există oportunităţi limitate de creştere pe aceste pieţe în viitor, se arată în comunicat.

"Marks & Spencer propune închiderea tuturor celor 53 magazine aflate integral în proprietatea sa pe aceste zece pieţe, inclusiv zece magazine în China şi şapte în Franţa, precum şi a magazinelor sale din Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia, Slovacia, Olanda, Belgia şi România.

Grupul începe astăzi consultările cu cei 101 angajaţi din România pe marginea propunerilor. Marks & Spencer este pe deplin angajată să respecte în totalitate prevederile legislaţiei muncii din România", transmite sursa citată.

Acest angajament include iniţierea dialogului cu Comitetul european de întreprindere şi cu angajaţii în vederea începerii procesului de consultare pe marginea acestor propuneri.

Jonathan Glenister, director regional pentru Europa, China şi India în cadrul Marks & Spencer, a afirmat: "Având în vedere analiza cuprinzătoare a activităţii internaţionale a grupului, am efectuat o evaluare aprofundată a activităţii noastre din România şi a oportunităţilor de creştere pe termen lung pentru Marks & Spencer pe piaţă. Analiza noastră a arătat că în ultimii cinci ani am avut mari dificultăţi în a atinge pragul de rentabilitate şi nu mai putem continua activitatea din România. Nu este niciodată uşor să propunem schimbări care îi afectează pe angajaţii noştri şi vom asculta cu atenţie punctele de vedere ale acestora, în cadrul procesului de consultare privind propunerile noastre."

La nivelul Grupului, dacă în urma consultărilor Marks & Spencer va adopta aceste propuneri, va înregistra costuri nebugetate iniţial de ordinul a 150 milioane lire - 200 milioane lire, în cea mai mare parte cu impact direct asupra fluxurilor de numerar, în special pentru acoperirea obligaţiilor legate de contractele imobiliare şi disponibilizări, se menţionează în comunicat.

"În viitor, Marks & Spencer are în vedere să reducă numărul pieţelor în care este prezentă prin companii deţinute integral şi să pună un mai mare accent pe activităţile derulate prin societăţi mixte şi în regim de franciză. Marks & Spencer va utiliza informaţiile referitoare la clienţii de pe pieţele locale pentru a construi o activitate internaţională mai sustenabilă, concentrându-se pe îmbunătăţirea experienţei clienţilor şi a profitabilităţii", precizează sursa citată.

Marks & Spencer vinde articole de îmbrăcăminte şi decoraţiuni interioare, precum şi produse alimentare.

Înfiinţată în 1884, Marks & Spencer are în prezent peste 930 de magazine în UK şi 466 de magazine la nivel internaţional.

Marks & Spencer a intrat pe piaţa din România în 2000.

Cele şase magazine propuse pentru închidere în România se află în Bucureşti Mall, City Park Constanţa, Iaşi, Mega Mall Bucureşti, Feeria Băneasa şi Plaza România.

Marks & Spencer a început astăzi consultările pe marginea propunerilor cu aproximativ 2.100 de angajaţi internaţionali, inclusiv 101 angajaţi din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb