Armata rusă şi-a intensificat în ultimele zile asaltul asupra oraşului Avdiivka, din estul Ucrainei, a afirmat joi primarul acestei localităţi devenite ţinta ofensivei principale a Kremlinului aflate în desfăşurare în această zonă, relatează AFP.
''În ultimele zile, inamicul a devenit mai activ, în principal în direcţia (zonei industriale a oraşului), efectuând acţiuni ofensive în ajutorul vehiculelor blindate'', a afirmat Vitali Barabah la televiziunea ucraineană.
Potrivit acestuia, situaţia ''este extrem de tensionată'' şi ruşii ''atacă pe flancuri, dinspre sud, mai puţin dinspre nord, aproape 24 de ore din 24, lovind poziţiile din jurul oraşului''.
Oraşul industrial Avdiivka, locuit de aproximativ 30.000 de oameni înainte de război, este în prezent în mare parte distrus. Doar 1.500 de persoane mai locuiesc în oraş acum, sfidând bombardamentele.
În iulie 2014, oraşul Avdiivka a căzut pentru scurt timp în mâinile separatiştilor proruşi înarmaţi de Moscova, înainte de a reveni sub control ucrainean.
De atunci, Avdiivka marchează linia frontului în această zonă, însă ruşii au lansat la începutul lui octombrie o ofensivă de amploare ce vizează încercuirea şi ulterior cucerirea acestui oraş. Treptat, forţele ruse au reuşit să avanseze la nord şi la sud de Avdiivka.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.11.2023, 18:48)
Despre Marea Contraofensiva cu 1 500 000 de soldati,
inarmati cu toate super armele+banii a 30 de tari NATO,
ce se intampla,
sau banderistii au vandut armele la negru si au furat banii ??
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.11.2023, 23:25)
"In trei zile suntem la Kiev":-)...day 630 and counting:-)