Ucraina a început să construiască două noi reactoare, de fabricaţie americană, la o centrală nucleară din vestul ţării, în condiţiile în care infrastructura energetică ucraineană este atacată masiv de Rusia, relatează AFP.
Joi, muncitori ai centralei de la Hmelnîţkîi au turnat primul metru cub de beton pentru noile reactoare, care vor folosi tehnologie americană, un gest simbolic realizat lângă steagurile Ucrainei şi Statelor Unite, conform sursei.
Proiectul îşi propune să îmbunătăţească securitatea energetică a Ucrainei şi să reducă dependenţa sa de tehnologia nucleară rusă, adaugă sursa citată.
Printre invitaţii la ceremonie s-au numărat preşedintele operatorului ucrainean Energoatom, Petro Kotin, ministrul ucrainean al Energiei, Gherman Galuşcenko, şi ambasadoarea SUA în Ucraina, Bridget Brink, potrivit AFP.
Din motive de securitate, Energoatom le-a cerut jurnaliştilor să aştepte până sâmbătă pentru a face publică această lansare, conform aceleiaşi surse.
Ceremonia a avut loc la câteva ore după ce un atac rus a distrus o centrală energetică în apropiere de Kiev, informează AFP.
"Acesta este răspunsul nostru pentru terorişti, acesta este răspunsul nostru pentru invadatori", a spus ministrul Galuşcenko, conform agenţiei de presă menţionate.
"Astăzi vorbim despre viitor, despre stabilitate", a spus el, descriind dezvoltarea centralei de la Hmelnîţkîi drept cel mai important proiect de modernizare din Ucraina după cel de-al Doilea Război Mondial, potrivit sursei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 00:26)
Un reactor nuclear functional se construieste in
5-10 ani,nu ajuta pe termen scurt si nici mediu
1.1. Nu va mai exista vestul tarii (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 12:37)
Nu va mai exista vestul tarii in cateva luni, va fi doar Imperiul Rus si cam atat.
Stalin spunea: "Noi nu argumentam cu o comisie, noi o desfiintam !" Asa va fi si cu astea....
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 05:55)
Pai Ucraina cerseste si se milogesten la niste bani pe care oricum ii fura si ei construiesc centrale nucleare?
Deci au bani, dar nu vor sa ii bage in arme si munitii!
E mai ieftin sa cersesti de la altii.
Penibili ucrainenii, si mai penibili luzarii care le dau bani.
Cate probleme o sa aiba Ro cu mafiotii astia cand se va termina razboiul....nu e nicio diferenta intre ei si rusi.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 10:19)
Nu e nicio diferență între tine și ruși.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 06:06)
Acum o sa fie dependenti de SUA si e cale lunga pana la finalizarea lucrarii. Sunt tot mai dependenti de vest.Parca au cazut din put in lac.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 10:20)
În loc să-și vadă de drumul lor ca_Coreea de Nord?
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 07:21)
Ucraina de astazi trebuie oprita sa ajunga la bomba nucleara.
Cernobil unde reactoarele erau de tipul RBMK, de presiune de mare putere si unde se putea produce plutoniu militar, a fost oprita de rusi, care au luat si softul iar Zaporojia, fata de care mult timp Ucraina a manifestat un interes deosebit, unde se mai putea produce plutoniu militar in Ucraina, este in mana rusilor si este oprita.
Americanii nu trebuie sa ajute si sa permita ca Ucraina sa produca plutoniu si sa fabrice bomba nucleara. Daca cele doua reactoare sunt de tipul celor care pot produce plutoniu totul trebuie oprit.
Europa si europenii trebuie sa inteleaga faptul ca efectele devastatoare ale armelor nucleare nu tin cont de frontiere si vor afecta si vestul si prin urmare trebuie sa opreasca Ucraina de astazi sa fabrice bomba nucleara si sa declanseze un razboi nuclear devastator si pentru noi.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 10:21)
Altceva ce mai spune șoșoacă?
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 08:49)
Astia s-au hotarat ieri , si azi deja construiesc. Noi de 10 ani discutam despre construirea reactoarelor 3-4 cernavoda, si parca vad ca le termina Ucraina pe ale lor, si noi inca nu ne-am apucat.
Totul dureaza foooooaaaarte mult la PSDNL. Ca astia ne-au condus in ultimii 34 de ani. La fel si cu Neptun Deep. Abia ne apucam dar s-a descoperit zacamantul de 8 ani sau asa ceva. Turcii , cum au descoperit ca ai si ei, cum au bagat teava.
Las ca este timp la guvernanti, ei oricum isi fac plinul. Poate chia de-asta pun atatea bete-n roate. Mergem cu frana de mana trasa. Si cu remorca grea.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 13:23)
"Astăzi vorbim despre viitor, despre stabilitate".........care viitor? al cui viitor? asa e cand lasi actorasii sa faca in viata reala ce mai joaca ei prin filme....