Mateusz Morawiecki: Referendum pe tema politicii migraţiei UE în Polonia, odată cu alegerile parlamentare

T.B.
Internaţional / 14 august 2023

Mateusz Morawiecki: Referendum pe tema politicii migraţiei UE în Polonia, odată cu alegerile parlamentare

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat în weekend organizarea unui referendum pe tema noii politici europene de primire a migranţilor - şi anume a solicitanţilor de azil - odată cu alegerile legislative prevăzute la jumătatea lui octombrie, relatează The Guardian, conform news.ro.

"Susţineţi primirea a mii de imigranţi ilegali din Orientul Mijlociu şi Africa în cadrul mecanismului mutării forţate impus de birocraţia europeană?", este întrebarea referendumului anunţat duminică de către premierul conservator Mateusz Morawiecki, din Partidul Lege şi Jusriţie (PiS, xenofob), aflat la putere.

Acest referendum urmează să aibă loc odată cu alegerile legislative de la 15 octombrie, a anunţat el.

Uniunea Europeană (UE) a ajuns în iunie la un acord asupra unui nou "pachet al migraţiei" - aflat în negocieri din 2019 şi căruia Polonia i s-a opus.

Acesta prevede o mai bună repartizare a solicitanţilor de azil şi o compensaţie în valoare de 20.000 de euro pentru fircare migrant refuzat.

Această "amendă" "nu va fi acceptată de către cetăţenii (polonezi)", respingea atunci ministrul polonez de Interne Bartosz Grodecki.

"Acesta nu este un pact al migraţiei. Este un diktat care are menirea să schimbe cultura europeană", respingea atunci Mateusz Morawiecki în Parlament.

Problemele migraţiei şi securităţii se află în centrul alegerilor de la jumătatea lui octombrie în Polonia, în urma cărora PiS vrea să rîmână la putere.

Mateusz Morawiecki a postat un videoclip în care confirmă organizarea referendumului.

În acest clip apar imagini de la violenţe urbane, cu maşini răsturnate şi incendiate şi cu un bărbat de culoare care linge un cuţit.

"Vreţi să se întâmple asta şi în Polonia? Vreţi să nu mai fiţi stăpânii ţării voastre?", întreabă, pe fundalul acestor imagini, vocea liderului PiS Jaros³aw Kaczyñski.

Mateusz Morawiecki face acest anunţ în contextul în care, în timpul Războiului din Ucraina, Polonia a primit numeroşi refugiaţi ucraineni de la începutul invaziei ruse.

varşovia a anunţat recent că vrea să desfăşoare 10.000 de militari la frontiera de est, împotriva prezenţei unor mercenari din gruparea paramilitară rusă Wagner în Belarus.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cea mai corecta rezolvare a problemei migrantilor este sa ia fiecare tara migrantii proveniti din fostele lor colonii. Au trait cu ei zeci sau sute de ani cat i-au ocupat, deci ii cunosc mai bine si pot sa-i integreze mai usor.

    Pretentia de a plati o compensaţie în valoare de 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat este o nerusinare avand in vedere valoarea exploatata din colonii si care acopera cu mult sumele necesare. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb