Ambasadorul olandez a expus cu idei concise viziunea liberală a ţării sale cu privire la rolul comun pe care îl au Olanda şi România în cadrul Uniunii Europene, dar şi în cadrul economiei mondiale, bazată pe ideile de competiţie liberă, competitivitate în producţie, respectarea regulilor stabilite de comun acord şi beneficiile reciproce pe care le aduce o relaţie construită pe încredere.
În opinia sa, investiţiile publice în infrastructură sunt necesare pentru a creşte competitivitatea României în raport cu alte destinaţii pe care le poate alege capitalul olandez, mai ales că ţara noastră are un decalaj de recuperat. A dat ca exemplu concret proiectul unei autostrăzi Constanţa - Budapesta, care ar fi "o mare investiţie pentru economia Europei", nu doar pentru ţara noastră.
Uneori, conjuncturile internaţionale pot fi inerent favorabile, după cum în prezent evoluţia negativă a statelor din Asia îi determină pe investitorii olandezi să opteze pentru zone mai stabile, cum este România.
Oamenii de afaceri olandezi din ţara noastră văd România drept o ţară "care se dezvoltă", dar într-un ritm încet. În opinia sa, un domeniu de viitor poate fi turismul medical, combinat cu cel bazat pe păstrarea tradiţiilor în mediul rural: "România este una din cele mai frumoase părţi ale Europei, aveţi ambele comori: Delta şi Carpaţii".
O oportunitate pierdută a fost cooperarea dorită de Portul Rotterdam cu Portul Constanţa, dar care nu s-a concretizat, fiind preferat în cele din urmă Istanbulul. Ca efect colateral, a remarcat că tinerele generaţii de români pot fi dezamăgiţi de evoluţia lentă a ţării, ceea ce, din păcate, va accentua emigrarea acestora în Europa.
Ambasadorul a explicat faptul că Parlamentul ţării sale şi opinia publică olandeză sunt foarte vocali în a cere explicaţii privind eficienţa modului în care sunt cheltuiţi banii din bugetul de stat, inclusiv de către misiunile diplomatice ale Olandei. Din acest motiv, Ambasada olandeză de la Bucureşti a făcut eforturi să explice acasă avantajele pe care le are Olanda investind în România, sens în care Şantierul Naval Damen de la Galaţi este o poveste de succes: jumătate din flota de patrulare a marinei militare olandeze este produsă aici.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.08.2015, 10:28)
.... proiectul unei autostrăzi Constanţa - Budapesta, care ar fi "o mare investiţie pentru economia Europei", nu doar pentru ţara noastră.
Pai, sa ne ajute/sa ne finanteze Europa acest proiect, pentru ca va fi si in folosul/interesul rechinilor vest europeni.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Iulian în data de 28.08.2015, 11:48)
In folosul/interesul dvs., vă aduc la cunoştinţă faptul că toate segmentele de autostradă aferente Coridorului Paneuropean nr. 4, care, practic, leagă Constanţa de Budapesta, sunt finanţate de Uniunea Europeană în proporţie de 95%, restul de 5% fiind contribuţia din bugetul naţional, deci a României.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.09.2015, 14:52)
Da, dar acești 95% sunt bine controlați de UE, deci nu le mai pică 20-30% cum sunt obișnuiți și atunci mai bine să nu se facă.
E songurul motiv pt care este această uriașă întârziere pt Pitești-Sibiu.