Maxi Pet îşi extinde reţeaua cu un nou hipermarket, în Râmnicu Vâlcea, după o investiţie totală de 250.000 de euro, se arată într-un comunicat al Maxi Pet, remis redacţiei. Retailerul ajunge astfel la un număr total de 15 magazine la nivel naţional, informează sursa.
Noua unitate se află în Retail Park Râmnicu Vâlcea (strada Posada, nr. 51), fiind primul hipermarket Maxi Pet din judeţul Vâlcea, arată datele comunicatului. Magazinul se deschide pe 30 noiembrie, iar timp de trei zile (30 noiembrie - 2 decembrie) clienţii beneficiază de promoţia inaugurală de 15% la toate produsele, în limita stocului disponibil, conform sursei citate.
Cu o suprafaţă de aproximativ 400 mp şi 8 angajaţi, magazinul are în incita sa şi un punct farmaceutic veterinar, cu personal specializat care oferă gratuit sfaturi privind sănătatea, nutriţia şi igiena animăluţelor, acesta fiind un proiect unic pe piaţa de produse pentru animale de companie, transmite sursa.
Hipermarketul Maxi Pet are o gamă variată de peste 15.000 de produse de tip hrană, jucării, accesorii şi de igienă şi sănătate - şampoane, soluţii de igienă, suplimente şi medicamente, informează compania.
Potrivit comunicatului, "Cererea pentru produse de calitate pentru animalele de companie ne determină să ne extindem în zone strategice pentru business-ul nostru. Suntem pe o piaţă aparte, în continuă creştere, tot mai mulţi români având cel puţin un animal de companie. În plus, românii consideră animalele de companie membri ai familiei şi le oferă toate condiţiile necesare şi hrană de calitate, dar le asigură şi accesorii utile, fapt pentru care cererea pentru produse de specialitate a crescut în ultimul ultimul an cu 10%. Piaţa locală de pet retail este din ce în ce mai puternică, fiind un reper important în regiune pentru oportunităţile de creştere", declară Miruna Diaconescu, Director Marketing, Pet Network International.
Totodată, o parte din business este generată de vânzările în creştere din magazinul online Maxi-pet.ro, unde ajung comenzi din întreaga ţară, inclusiv din mediul rural, unde cererea este în creştere, se mai arată în comunicat.