Mazda a înregistrat creşterea volumului de vânzări în 2010 în ţara noastră

F. A.
Companii #Auto / 5 ianuarie 2011

Mazda a înregistrat creşterea volumului de vânzări în 2010 în ţara noastră

Compania Mazda încheie ultimele 12 luni ale anului 2010 în creştere, cu un volum de 836 de unităţi comercializate pe piaţa locală, mai mult cu 11% decât în 2009, când constructorul japonez a raportat 752 de autovehicule vândute, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Deşi piaţa auto a continuat să scadă în 2010 Mazda a reuşit să crească volumul vânzărilor, în principal prin prisma evoluţiei foarte bune a două dintre cele mai populare modele, CX-7 şi Mazda3, ambele cu creşteri mai mari de 30%. Dorim să menţinem acest trend şi în 2011, pentru care am stabilit un obiectiv de 850 de unităţi vândute şi o cotă pe segmentul de automobile de import de 1,2%", a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb