Cu ocazia aniversării a 90 de ani de la înfiinţarea companiei, constructorul japonez lansează două ediţii limitate Mazda2 şi Mazda3, cele mai bine vândute modele din gamă, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Ediţia aniversară Mazda2 este echipată cu motorul pe benzină de 1,3l şi 86 CP şi va beneficia în plus faţă de dotările versiunii TE de: proiectoare de ceaţă, jante de aliaj de 16 inchi, vopsea metalizată, eleron sport, volan şi schimbător de viteze îmbrăcate în piele, geamuri electrice spate şi computer de bord. Preţul acestei serii limitate este de 9.290 de euro.
Mazda3 ediţie aniversară este de asemenea disponibilă în versiunea TE sport şi este furnizată cu motorul pe benzină de 1,6l şi 105 CP. Suplimentar faţă de versiunea standard, modelele din seria limitată vor fi echipate cu: bare de protecţie sport, proiectoare de ceaţă, jante de aliaj de 17 inchi, vopsea metalizată, stopuri cu LED, cotieră centrală glisantă, scaune sport, cadrane cu iluminare specială roşu/albastru, conectivitate Bluetooth şi sistem cruise control.