Mechel Câmpia Turzii şi-a cerut insolvenţa

Companii / 13 aprilie 2013

Mechel Câmpia Turzii şi-a cerut insolvenţa

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii (INSI) a solicitat Tribunalului Cluj intrarea în insolvenţă, aceasta fiind a treia fostă companie a grupului Mechel care solicită o astfel de măsură.

Cererea de intrare în insolvenţă a fost înaintată instanţei pe 22 martie, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Instanţa urmează să se pronunţe miercuri, 17 aprilie, în legătură cu acest caz.

Alte două companii care au fost deţinute de grupul rus Mechel în România - Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, au intrat în insolvenţă în luna februarie şi, respectiv, în martie.

Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro) combinatele metalurgice pe care le deţinea în ţara noastră către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată Victor Chumakov şi de Svetlana Chumakova, părinţii Olgăi Chumakova - fostul reprezentant al Mechel în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb