Mediapost Hit Mail: "Românii au câştigat în 2023 premii prin tragere la sorţi de aproximativ 10 milioane de euro"

T.B.
Comunicate de presă / 8 februarie

Marian Şeitan, Director General Mediapost Hit Mail

Marian Şeitan, Director General Mediapost Hit Mail

Valoarea totală a premiilor din promoţiile de consumatori cu tragere la sorţi desfăşurate de companiile româneşti în anul 2023 a fost de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit estimărilor Mediapost Hit Mail, se arată într-un comunicat al companiei, remis redacţiei. Suma totală a campaniilor promoţionale de anul trecut a fost cu cu aproximativ 25% mai mare faţă de 2022.

Mediapost Hit Mail gestionează de circa 20 de ani cel puţin un sfert din toate promoţiile de consumatori cu trageri la sorţi din ţară, precizează sursa.

Potrivit comunicatului, "Într-o nouă analiză amplă a campaniilor promoţionale cu tragere la sorţi derulate prin intermediul companiei noastre, de data aceasta în 2022 şi 2023, am studiat, printre altele, cum au evoluat categoriile de premii acordate, apetitul pentru concursuri al consumatorilor în funcţie de vârstă şi gen, şi sezonalitatea acestor campanii promoţionale. În acest fel, am obţinut o imagine mai clară despre factorii principali de succes ai campaniilor promoţionale de acest gen", a declarat Marian Şeitan, Director General Mediapost Hit Mail.

Voucherele, aproape jumătate din totalul premiilor acordate în 2023

În 2023, ponderea voucherelor a crescut faţă de 2022 şi a continuat să domine topul categoriilor de câştiguri prin tragere la sorţi. Dacă în 2022 voucherele reprezentau în jur de 44% din premiile oferite de companii, în 2023 ponderea acestora a urcat până la 47%, arată datele raportului.

La o distanţă considerabilă în ceea ce priveşte categoriile de premii s-au aflat, în 2023, cosmeticele (+10%) şi produsele electronice (puţin sub 10%). În 2022, produsele din categoria casă şi grădină (+10%) şi cosmeticele (+8%) au completat topul celor mai răspândite premii, informează compania.

Apartamentele de două camere şi de tip studio, premiile în bani, autoturismele, voucherele de vacanţă şi călătoriile exotice au fost printre cele mai scumpe premii câştigate anul trecut de către românii care au participat la promoţii cu tragere la sorţi, se mai arată în comunicat.

Mai, luna cu cea mai mare valoare alocată premiilor

29% din valoarea totală a premiilor din campaniile organizate de Mediapost Hit Mail în 2023 s-a înregistrat în luna mai, aceasta fiind şi cea mai mare pondere din an, transmite sursa citată. Luna mai a urmat dinamica din 2022, când valoarea premiilor a fost de 19% din suma anuală a acestor premii, adaugă sursa.

De altfel, valoarea premiilor a crescut în fiecare lună din 2023 în comparaţie cu 2022, chiar şi în luna decembrie, când s-a înregistrat cea mai mică sumă din an, potrivit comunicatului.

Participanţii tineri au câştigat în 2023 premii cu o valoare mai mare decât celelalte categorii de vârstă

Participanţii la promoţiile de consumatori cu vârste între 18-39 de ani au câştigat în 2023 44% din valoarea totală a premiilor, deşi ponderea lor în totalul câştigătorilor a fost de numai 35%, precizează compania.

Generaţia celor cu vârste între 40-55 de ani a câştigat 34% din valoarea totală a premiilor, ei reprezentând 33% dintre câştigători, în timp ce premianţii cu vârste de peste 55 de ani au câştigat doar 22% din valoarea totală a premiilor, deşi ei au reprezentat 32% din totalul câştigătorilor. Aceste ponderi s-au schimbat într-o foarte mică măsură în 2023 faţă de 2022, informează sursa.

Doamnele au câştigat mai multe premii decât domnii

Potrivit informaţiilor din raport, în 2023, în jur de 55% dintre câştigătorii premiilor promoţionale prin tragere la sorţi au fost femei, în uşoară creştere faţă de 2022, când peste 53% dintre câştigători au fost doamne.

MHM Promo Report 2023 a luat în calcul campanii promoţionale prin tragere la sorţi desfăşurate în 2022 şi 2023 la nivel naţional. Studiul a acoperit industria de retail, food & beverage, bricolaj, distribuţie de carburanţi, fashion, beauty şi turism, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb