Ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, a declarat, în urmă cu două zile, că toţi elevii de clasa a III-a vor avea tablete începând din martie 2015, ca urmare a unui proiect în valoare de 20 de milioane de euro, finanţat cu fonduri europene.
Însă, această decizie nu este privită cu ochi buni de către medicii oftalmologi.
Doamna doctor Tatiana Adam ne-a declarat că utilizarea acestor tablete şcolare poate duce la apariţia tulburărilor de vedere pentru copii, pe termen scurt, şi poate determina tulburări emoţionale, de la anxietate până la depresie, pe termen lung.
Domnia sa ne-a precizat: "Aceste dispozitive le provoacă elevilor o permanentă stare de tensiune interioară şi nesiguranţă în prezenţa celor din jur. Dependenţa faţă de tablete va duce şi la diminuarea sau excluderea activităţilor fizice şi, implicit, la apariţia obezităţii". În plus, această dependenţă favorizează producerea crizelor epileptice şi provoacă reducerea duratei de somn şi coşmaruri pentru elevi, mai susţine doamna doctor Adam.
La rândul său, medicul oftalmolog Alexandra Niţu apreciază că, în urma utilizării tabletelor, copiii pot suferi de oboseală oculară, precum şi de agitaţie sau ticuri verbale.
Domnia sa ne-a menţionat: "Indiferent dacă autorităţile vor acorda sau nu elevilor tablete pentru activitatea şcolară zilnică, cei mai mulţi copii deţin deja aceste dispozitive, întrucât părinţii le cumpără ca să-i ţină ocupaţi. Elevii din mediul rural folosesc tabletele mai puţin, ţinând cont şi de posibilităţile financiare mai reduse. Noi, medicii, nu putem să ne opunem unei asemenea hotărâri a Guvernului".
Doamna Niţu consideră că, dacă tabletele sunt folosite cel mult două ore pe zi, sănătatea elevilor nu ar fi influenţată: "Peste aceste două ore, pot apărea vicii de refracţie, iar copiii sunt nevoiţi să poarte ochelari, apare oboseala oculară, o agitaţie psihomotorie, precum şi ticuri verbale".
Medicul oftalmolog ne-a mai spus că există un număr foarte mare de copii care vin la consultaţii cu o tabletă adusă de acasă.
"Le recomand copiilor să nu se stea mai mult de două ore la calculator sau pe tablete. Ei mă aprobă, dar apoi îşi concentrează atenţia pe smartphone-uri sau pe alte dispozitive de acest fel", a conchis medicul Alexandra Niţu.
Introducerea tabletelor în şcoli este un proiect la care lucrează atât Ministerul Educaţiei, cât şi Ministerul pentru Societatea Informaţională, a mai precizat ministrul Cotovelea, spunând că toţi copiii din România de la nivelul claselor a II-a, a III-a şi a IV-a vor beneficia de tablete, acestea urmând să conţină şi manualele electronice.
Ministrul a menţionat că manualele digitale sunt gata la nivelul claselor a II-a şi a III-a şi că licitaţia va începe până la sfârşitul anului. Distribuţia tabletelor către copii va începe din martie 2015, a subliniat Răzvan Cotovelea, care a arătat că există 220.000 de elevi de clasa a III-a, atât în mediul urban, cât şi în cel rural care vor utiliza aceste tablete.
Potrivit domniei sale, elevii de clasa a IV-a vor intra în posesia tabletelor, cel mai probabil, la sfârşitul primului semestru al anului viitor.
Conform sursei citate, acest proiect va cuprinde, în viitor, şi ciclul gimnazial, iar autorităţile noastre vor căuta soluţii împreună cu Uniunea Europeană pentru studenţii cu dificultăţi financiare, care ar urma să primească laptopuri din partea statului.