Începând cu luna februarie 2011, Medsana demarează un parteneriat strategic de colaborare cu banca RBS România. Prin intermediul acestui parteneriat, deţinătorii de carduri de credit RBS beneficiază de o reducere de 10% la toate serviciile medicale ale clinicii, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"În anul 2010, peste 200.000 de pacienţi au accesat serviciile medicale disponibile în toate cele trei centre medicale multidisciplinare pe care le deţinem, iar pentru anul 2011 estimăm o creştere a acestei cifre. Este evident faptul că din ce în ce mai mulţi români aleg să îşi rezolve problemele de sănătate în sistem privat, iar obiectivul nostru este acela de a crea facilităţi pentru pacienţii noştri. Am încheiat parteneriatul cu RBS România tocmai pentru a oferi clienţilor băncii o mai mare accesibilitate la serviciile medicale ale clinicilor noastre", a declarat Vassilis Chaniotis, Director General Medsana.
"Ne dorim ca prin acest parteneriat cu centrul medical Medsana să continuăm să oferim clienţilor noştri beneficiile cu care i-am obişnuit în cadrul ofertei noastre de carduri de credit. Prin acordurile încheiate cu cei peste 450 de membri ai reţelei noastre de comercianţi parteneri acoperind diverse arii de interes, facilităm accesul la oferte avantajoase prin intermediul Programului de Reduceri pentru toţi clienţii cardurilor de credit RBS MasterCard", a declarat Marijana Vasilescu, Director Comunicare şi Marketing RBS România.