Mega Image va deschide în acest an 16 magazine în România, dintre "care şase vor fi operate sub brandul Red Market, iar celelalte vor purta numele companiei, a declarat Raluca Pavel, director de marketing al Mega Image. Vom deschide în acest an şase magazine Red Market şi zece Mega Image. Anul trecut am deschis 11 magazine", a afirmat Pavel, citată de Mediafax, fără să precizeze oraşele în care vor fi amplasate magazinele şi nici valoarea totală a inves-tiţiilor.
Surse din piaţa de retail au declarat că dintre magazine două vor fi în Bucureşti, în zonele Crângaşi şi bulevardul Ferdinand, iar altele vor fi amplasate în Constanţa, Slobozia, Târgovişte şi Braşov. În prezent, în Româ-nia sunt 49 de unităţi Mega Image şi patru Red Market.
Noul concept de supermarket, Red Market, care comercializează în principal produse ieftine, a fost lansat în România în luna decembrie a anului trecut.
Mega Image este parte a grupului belgian Delhaize, cu operaţiuni în şase ţări, respectiv Statele Unite, Belgia, Grecia, România, Indonezia şi Luxemburg.