MFE: Băncile interesate de intermedierea finanţărilor europene prin JEREMIE pot depune actele la FEI

F.A.
Fonduri Europene / 9 august 2013

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) şi Fondul European de Investiţii (FEI) au lansat, în cadrul iniţiativei JEREMIE, Apelul pentru Expresii de Interes pentru un nou instrument de finanţare, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Apelul se adresează intermediarilor financiari, termenul de depunere a Expresiilor de Interes este până pe 20 septembrie, iar bugetul iniţial total este de 20 milioane de euro.

Acest Apel are ca obiectiv sprijinirea accesului la finanţare al întreprinderilor mici si mijlocii din România, prin încheierea de către FEI cu una sau mai multe bănci din România a câte unui contract având ca obiect o finanţare cu acoperirea partială a riscului, în limita bugetului iniţial total de 20 milioane de euro, care poate fi suplimentat, conform sursei citate.

Întreprinderile mici si mijlocii eligibile conform condiţiilor prezentate în Apel vor putea beneficia de sprijinul disponibil prin instrumentul de finanţare numai prin intermediul băncilor, cu care FEI va încheia contractele operaţionale (de finanţare).

Instituţiile bancare interesate pot depune Expresii de Interes la FEI. În prima etapă, FEI va analiza conformitatea Expresiilor de Interes cu criteriile de eligibilitate. Ulterior, Expresiile de Interes declarate eligibile vor fi analizate pe baza criteriilor calitative de selecţie.

După încheierea procesului de selecţie, care va fi anunţată public, întreprinderile mici şi mijlocii vor putea contacta exclusiv intermediarii financiari cu care se vor încheia contracte de finanţare pentru a solicita sprijinul disponibil prin intermediul iniţiativei JEREMIE, se mai arată în comunicat.

Iniţiativa JEREMIE ("Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises") este un set de măsuri care are ca obiectiv sprijinirea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare. În România, iniţiativa JEREMIE este organizată prin FEI, care acţionează ca Fond de Participare JEREMIE, conform prevederilor Acordului de Finanţare dintre Guvernul României şi FEI aprobat prin HG nr. 514/2008, amendat prin HG nr. 437/2013 ("Acordul de Finanţare"). Iniţiativa JEREMIE este finanţată în România printr-o contribuţie a POS CCE, Axa Prioritară 1, Domeniul Major de Intervenţie 1.2 "Accesul IMM la finanţare", din resurse financiare provenind de la Fondul European de Dezvoltare Regională.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb