MFE: Toate condiţionalităţile ex-ante trebuie îndeplinite până cel târziu la data de 31 decembrie 2016

A.C.
Fonduri Europene / 22 septembrie 2014

Memorandumul privind neîndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante aprobat în şedinţa de Guvern de azi evidenţiază că ministerele de linie trebuie să accelereze implementarea planurilor de acţiune, deja asumate, pentru îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante în termen de cel mult 12 luni de la data transmiterii oficiale a programelor operaţionale pentru atragerea fondurilor europene în perioada 2014 -2020, potrivit unui comunicat MFE remis azi redacţiei.

Implementarea acestor planuri de acţiune va conduce la evitarea oricărui risc de suspendare a fondurilor în perioada 2014-2020.

"Reamintim că toate condiţionalităţile ex-ante trebuie îndeplinite până cel târziu la data de 31 decembrie 2016, conform prevederilor regulamentelor europene. Prin aceste condiţionalităţi, fiecare stat membru UE garantează existenţa condiţiilor prealabile necesare pentru utilizarea eficientă a fondurilor europene structurale şi de investiţii. Astfel, statele membre evaluează dacă sunt îndeplinite condiţionalităţile ex-ante aplicabile, iar pentru cele care nu sunt îndeplinite la data transmiterii Acordului de Parteneriat sau a programelor operaţionale, se stabilesc acţiunile care urmează să fie realizate, organismele responsabile şi calendarul de implementare a acţiunilor în cauză", se arată în comunicat.

Comisia Europeană a adoptat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu România la data de 6 august. Pentru atragerea fondurilor europene structurale şi de investiţii, România a transmis oficial Comisiei Europene următoarele programe: Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi Programul Naţional pentru Dezvoltarea Rurală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb