MFP: Extragerea pentru Loteria bonurilor fiscale, programată duminică, 24 iulie

George Forcoş
Companii / 22 iulie 2016

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) organizează duminică a doua extragere pentru selectarea celor 100 de câştigători ai Loteriei bonurilor fiscale din 19 iunie 2016, potrivit unui comunicat al ministerului.

Fondul de premiere este de un milion de lei. La prima extragere au participat bonurile emise între 1 şi 31 mai 2016 şi au fost desemnate câştigătoare cele din 20 mai 2016, în valoare de 79 de lei.

După centralizarea bonurilor fiscale câştigătoare, depuse în termenul legal de 30 de zile, a rezultat un număr de 338 cereri de revendicare, fiind depăşit astfel numărul maxim de 100 de premii stabilit prin lege. În urma verificărilor, s-a constatat că numărul unic de înregistrare 293 a fost atribuit unei cereri de revendicare deja înregistrată în aplicaţia informatică, rezultând o dublă înregistrare. Drept urmare, numărul unic 293 a fost invalidat.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 19.30. Extragerea este publică şi va putea fi transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.

Aceasta va consta în extragerea cu urnele Loteriei Române a unui număr din intervalul numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost depuse cereri de revendicare a premiilor, respectiv 001 până la 338.

Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câştigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea, se aplică crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător (20). Pentru stabilirea celorlalţi câştigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câştigător.

Dacă în urma aplicării procedurii de selecţie se depăşeşte numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă (338), următorul număr câştigător din listă este dat de diferenţa dintre suma determinată prin aplicarea pasului (20) la baza de referinţă şi numărul unic maxim atribuit (338), continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, 100. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câştigătoare sunt eliminate din listă.

Pentru o corectă şi transparentă desfăşurare a tragerii, MFP informează că în situaţia în care numărul unic de înregistrare care a fost invalidat (numărul 293) va fi extras din urnele Loteriei Române, extragerea va fi reluată. Totodată, în procesul de aplicare a pasului, numărul 293 nu se ia în considerare, acesta fiind invalidat.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în "Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale", respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin Direcţiile Regionale Antifraudă Fiscală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb