Militarul ucis la Kabul, decorat cu Steaua României

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică / 5 septembrie 2019

Atentatul terorist căruia i-au căzut victime şi doi angajaţi ai ambasadei ţării noastre la Kabul, în Afganistan, a generat imediat reacţia autorităţilor de la Bucureşti.

Preşedintele Klaus Iohanis a trans-mis condoleanţe familiei soldatului ucis la sediul misiunii diplimatice şi a condamnat atacul terorist. În mesajul său, Klaus Iohannis a reafirmat angajamentul ţării noastre pentru combaterea terorismului la nivel internaţional. Preşedintele l-a decorat post-mortem pe militarul român decedat în atentat, cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de cavaler cu însemn de război.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a condamnat atacul terorist, în urma căruia au decedat mai mulţi cetăţeni străini şi au fost rănite peste 100 de persoane. Prim-ministrul a precizat că Guvernul îşi reafirmă sprijinul pentru acţiunile de instaurare a păcii şi stabilităţii durabile în Afganistan.

Ministrul de externe Ramona Mănes-cu a avut o convorbire telefonică cu şeful misiunii diplomatice a României la Kabul şi a precizat că acesta şi şeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuaţi într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol.

Amintim că în cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit. Militarul decedat se numeşte Vasile Rădună şi este originar din localitatea ialomiţeană Fierbinţi Târg. Conform informaţiilor apărute în presă, el a plecat în Afganistan în luna aprilie, cu o zi înainte ca tatăl său să fie înmormântat. Ministrul de externe, Ramona Mănes-cu a declarat că soldatul şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe ceilalţi cetăţeni aflaţi în preajma ambasadei, într-un effort de a combate atacul terorist.

Ramona Mănescu a precizat: "Din păcate, a fost ţintită ambasada, misiunea României acolo. A fost un atac sus-ţinut, cu maşini capcană, cu «tot tacâ-mul», aşa cum sunt obişnuiţi teroriştii talibani să acţioneze". Conform altor informaţii apărute în mass-media, atentatul ar fi vizat sediile mai multor ambasade care se află în zona respectivă.

Atacatorii, cinci la număr, au fost ucişi în urma intervenţiei forţelor de securitate afgane şi britanice. Atentatul a fost revendicat de o grupare talibană locală, care ameninţase, în mai multe rânduri, că ţările ai căror militari se află în Afganistan vor avea de suferit de pe urma prezenţei acestora acolo.

Fostul preşedinte al ţării, Traian Băsescu a declarat, ieri: "Este un lucru foarte grav care s-a petrecut acolo, o ambasadă atacată. Au fost oamenii de la securitate... Când bârfiţi SIE (Serviciul de Informaţii Externe), să ştiţi că îi bârfiţi şi pe oamenii aceştia care au murit apărând ambasada".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce va mai pasa politicienilor de militari in general si de cadrele SIE,in particular! Ar fi bine sa va manifestati aprecierea fata de acestia din urma si cand inca sunt in viata/activitate si nu numai in astfel de momente dramatice,pt ei si familii...ipocrizie "in forma continuata" din partea acestor speculanti...cat priveste "conducerea" institutiei mentionate,de mult a fost impanata, de omologul unui mare "comandant de osti" de la SRI, cu personaje slugarnice si lipsite de profesionalism sau caracter...dupa chipul si asemanarea omului...pacat de toti cei care mai au demnitate!...daca e reala informatia privind momentul plecarii lui Vasile R in misiune,confirma "omenia" si empatia "conducerii"...de altfel,"calitati"de acest gen si altele au determinat plecari masive in ultimii ani,un anume individ din "conducere",alaturi de slugile lui,fiind motive determinante...DUMNEZEU SA-L IERTE SI SA-L ODIHNEASCA IN PACE PE RV!

    30 de militari români au decedat în Afganistan şi alte teatre de operațiuni și mulți alții în poligoanele de antrenamente din țară !!!! Sunt si eu curios dacă pensia militară de urmaş(cică necontributivă!) pentru copila lui de 9 ani, orfană de tată de acum, depăşește ,,nesimţita'' și ,,speciala'' sumă de 600 lei!? Ați înțeles acum de ce sunt ei speciali militarii? Nu vreți aceleași riscuri și obligații, să aveți viața lui sau a familiei militarului decedat, dar la bătrânețe vă trebuie pensia lui ,,nesimțită'' de 3000 de lei!!! Trompetiștii politici de asta nu pot să doarmă de ceva timp, nu mai știu prin antagonizare pe spatele căror fraieri să mai adune voturi!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb