Ministerul Educaţiei reia bursele în străinătate pentru stagii de studii universitare, postdoctorale şi de cercetare

V.G.
Miscellanea / 8 ianuarie 2023

Ministerul Educaţiei reia bursele în străinătate pentru stagii de studii universitare, postdoctorale şi de cercetare

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, postdoctorale şi de cercetare, a anunţat ministrul Ligia Deca, potrivit Agerpres.

"Proiectul "România Educată" explică necesitatea intensificării procesului de internaţionalizare a sistemului de învăţământ superior românesc, prin încurajarea membrilor comunităţii universitare să participe în mobilităţi internaţionale. În acest sens, ne propunem reluarea burselor pentru stagii de studii universitare, stagii postdoctorale şi de cercetare, instituite pentru prima oară în anul 1998", a scris Ligia Deca pe Facebook.

Potrivit acesteia, cuantumul bursei lunare va fi de cel puţin 1.000 de euro, iar statul român va asigura inclusiv plata transportului din România până la locul de desfăşurare a stagiului şi retur. După finalizarea stagiului, bursierul îşi va relua studiile universitare sau postuniversitare în ţară.

"Prin această măsură, urmărim formarea de specialişti în domenii de maxim interes pentru România, precum: cel energetic, bioeconomie, eco-nano-tehnologii, afaceri transatlantice, relaţiile internaţionale, diplomaţia Uniunii Europene sau guvernanţă europeană. Posibilitatea efectuării unor astfel de stagii universitare va îmbunătăţi calitatea şi aplicabilitatea cercetării româneşti, prin sincronizarea cu noile trenduri de cercetare", a adăugat ea.

Propunerile şi sugestiile cu privire la acest proiect, publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, pot fi făcute până pe 16 ianuarie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu avem in tara destui absolventi de medicina,trebuie sa .ai facem niste sarje de masteranzi si doctoranzi!

    Cunosc pe cineva,un electricial bun la Renel,care a facut 2 facultati la varsta senectuti si binenteles,2 mastere,dar lucreaza tot ca electrician ,banii ii ia tot pe acesta meserie,as putea spune ca mult mai rara decat gloata de masteranzi si doctoranzi in dedublarea nimicului,cu f mici excepti,oameni in care ,meritul lor depinde intr o masura f mica de cursurile urmate cu oamenj invechiti in aulele facultatilor,care nu pot aduce plusvaloare invatamantului ca Sunt Rupti de Practica!

    Hartii,diplome,hart ii,daca e inflatie de bancnote tiparite,diplomele de ce ar face exceptie? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb