Ministerul Energiei a transmis Comisiei Europene o listă cu 14 proiecte propuse pentru finanţare prin schemă EU-ETS, fiecare având o valoare de până în 12,5 milioane de euro, relatează Hotnews.
Potrivit unei directive europene din 2018, a fost instituit un mecanism financiar care presupune alocarea tranzitorie cu titlu gratuit pentru modernizarea sectorului energetic, aşa-numitul Mecanismul de finanţare/Articolul 10C.
Aceeaşi directivă mai prevede finanţări şi pentru proiecte de peste 12,5 milioane de euro, prin Fondul pentru Modernizare (Articolul 10d). Pentru proiectele de până în 12,5 milioane de euro, statele erau obligate să trimită lista cu proiecte până pe 30 iunie 2019.
Ministerul Energiei susţine că a transmis în termenul stabilit de Directiva UE 2018/410 propunerea de finanţare a 14 proiecte în România, în valoare totală de 112 milioane de euro. Acestea sunt eligibile Mecanismului de finanţare / Articolul 10C, fiecare având o valoare mai mică de 12,5 milioane de euro, conform regulilor europene. EU-ETS este schemă de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Proiectele propuse Comisiei Europene prevede următoarele investiţii:
• Colterm:
Cogenerare de înaltă eficienţă cu motoare termice în CT Dragalina Timişoara (P=1 MW) - 4, 7 milioane de euro;
Cogenerare de înaltă eficienţă cu motoare termice în CT UMT Timişoara (P=1 MW1) - 4,7 milioane de euro;
Folosirea biomasei drept combustibil adiţional la cazanele de abur existente, la CET Sud Timişoara, pentru producerea de energie în cogenerare - 1, 2 milioane de euro.
• ELCEN:
Retehnologizarea/Implementarea unei/unor capacităţi de producere a energiei termice în regim de vârf de cca. 100 Gcal/h, CTE Grozăveşti - 4,5 milioane de euro;
Retehnologizarea/lmplementarea unei/unor capacităţi de producere a energiei termice în regim de vârf de cca. 100 Gcal/h, în CTE Bucureşti Vest - 4,5 milioane de euro;
Retehnologizarea/lmplementarea unei/unor capacităţi de producere a energiei termice în regim de vârf de cca. 200 Gcal/h, în CTE Bucureşti Sud - 9 milioane de euro.
Municipiul Arad: Instalarea unei unităţi de producere combinată de căldură şi energie cu acumulator de 3000 mc la CET Hidrocarburi SĂ - 6,97 milioane de euro.
• Municipiul Ploieşti:
Instalarea unei turbine de gaze, cu putere 25 Mwe - 12,46 milioane de euro.
• Vest ENERGO:
Centrală cogen Bucureşti (zona Băneasa Romaero), 12MW - 12 milioane de euro;
Centrală cogen Bucureşti (zona Faur), 12MW - 12 milioane de euro;
Centrală cogen Bucureşti (zona Preciziei), 10MW - 10 milioane de euro.
• Vimetco:
Centrală de cogenerare de înaltă eficienţă de 12 MWe la ALUM S.A. - 10 milioane de euro.
• Electrocentrale Grup:
Realizarea unei Centrale Electrice Fotovoltaice cu puterea electrică instalată de până la 3 MW pe amplasamentul fostei Centrale Termoelectrice Fântânele - 2, 97 milioane de euro.
• Municipiul Arad:
Execuţie centrală termică pe biomasă, 50 MW - 10 milioane de euro.
România a optat alături de celelalte state membre şi pentru Fondul de Modernizare / Articolul 10D. Acesta este un alt instrument de finanţare prevăzut de Directiva Europeană şi permite finanţarea proiectelor cu o valoare mai mare de 12,5 milioane de euro.
Acest mecanism are avantajul susţinerii integrale a proiectele (finanţare 100%) dar şi al finanţării în timpul derulării investiţiei.
În acest context, Ministerul Energiei a decis că proiectele depuse pentru Articolul 10c care depăşeau valoarea de 12,5 milioane de euro, să fie integrate în lista pe care ME o va depune pentru accesarea Fondului de Modernizare / Articolul 10D.
Pe lista de 14 proiecte nu se află niciunul al Complexului Energetic Oltenia, una dintre companiile care ar avea cea mai mare nevoie de investiţii. Compania susţine că a trimis Ministerului Energiei proiecte de capacităţi noi de producţie pe gaz natural inclusiv cogenerare, energie fotovoltaică şi reţele de transport energie termică. CE Oltenia mai afirmă, printr-un comunicat de presă, că aceste proiecte nu se află pe listă fiindcă a optat pentru Fondul pentru Modernizare (10d), nu pentru 10c, deoarece finanţarea este de 100% faţă de max 70%, arată sursă citată.
Proiectele de energie fotovoltaică, a căror valoare individuală este sub 12.5 milioane Euro, au fost încadrate de CE Oltenia pentru finanţare din Fondul de Modernizare 10d şi nu din 10c, deoarece finanţarea este de 100% faţă de max 70%, iar flexibilitatea plăţilor este ridicată, incluzând prefinanţare şi plăţi succesive, comparativ cu varianta plăţii după finalizarea investiţiilor, se arată în comunicat.
Acesta este şi motivul pentru care, în Lista de proiecte publicată pe site-ul Ministerului Energiei, CE Oltenia nu figurează cu niciun proiect, susţine CE Oltenia.
Proiectele în capacităţi noi de producţie pe gaz natural, cu o valoare de peste 12.5 milioane Euro, au fost încadrate de către CE Oltenia pentru finanţare prin 10c în cadrul procedurii de selecţie, finanţarea fiind de max 70%, în ambele variante - 10c şi 10d).
Modernizarea reţelei de transport energie termică a fost încadrată din start în Fondul de Modernizare, deoarece poate primi finanţare de 100%, mai arată CE Oltenia.
Valoarea totală a portofoliului CE Oltenia este de peste 700 milioane Euro.
Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat memorandumul "Prezentarea opţiunilor pentru utilizarea instrumentelor de finanţare specificate de Directiva (UE) 2018/410 şi decizia României privind implementarea acestora".
Potrivit acestuia, toate finanţările din 10c pentru proiecte cu o valoare de peste 12.5 milioane Euro (în total 3.7 miliarde Euro) au fost trasferate în Fondul de Modernizare.