Ministerul Justiţiei (MJ) anunţă că membrii Consiliului de Management Strategic au hotărât luni să înfiinţeze Comisia de monitorizare a Planului de acţiune privind dezvoltarea sistemului judiciar, în cadrul căreia să fie desemnaţi reprezentanţi ai MJ, CSM, ÎCCJ, Ministerul Public şi DNA.
Potrivit unui comunicat, la sediul Ministerului Justiţiei a avut loc astăzi cea de a treia reuniune a Consiliului de Management Strategic, înfiinţat prin protocolul încheiat la finele anului 2016 între MJ, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public, lucrările reuniunii fiind conduse de ministrul Tudorel Toader. La reuniune au participat secretarul de stat în MJ Marieta Safta, judecătorul Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul Laura Oprean - prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul Camelia Marcu - preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi alţi reprezentanţi ai CSM.
În acest context, arată sursa citată de Agerpres, membrii Consiliului de Management Strategic au hotărât să înfiinţeze Comisia de monitorizare a Planului de acţiune, comisie în care să fie desemnat câte un reprezentant al Ministerului Justiţiei, al CSM, ÎCCJ, al Ministerului Public, precum şi un reprezentant al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în conformitate cu prevederile HG nr. 1155/2014 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 - 2020.
De asemenea, potrivit MJ, ca urmare a analizei Raportului de monitorizare privind stadiul implementării Planului de acţiune aferent Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 - 2020 elaborat de către Grupul tehnic de lucru al Consiliului de Management Strategic, membrii Consiliului au hotărât să solicite revizuirea Raportului de monitorizare, revizuire ce va fi realizată de Grupul tehnic de lucru.