MINISTERUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI: Consiliul UE dă undă verde normelor privind examinarea investiţiilor străine directe

I.V.
Politică / 5 martie 2019

Ştefan-Radu Oprea (Sursa foto: Twitter)

Ştefan-Radu Oprea (Sursa foto: Twitter)

UE va dispune în curând de o serie de norme noi menite să monitorizeze mai îndeaproape investiţiile directe provenite din ţări terţe din motive de securitate sau de ordine publică.

Astăzi, Consiliul a adoptat un regulament de stabilire a unui cadru pentru examinarea investiţiilor străine directe în UE. În timp ce principalii săi parteneri comerciali dispun deja de norme comparabile, UE se echipează astfel pentru prima dată cu un astfel de cadru cuprinzător, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului remis redacţiei noastre.

"UE este şi va rămâne unul dintre cele mai deschise locuri pentru investiţii din lume. Noile norme privind examinarea investiţiilor vor asigura că deschiderea merge mână în mână cu protecţia adecvată a activelor noastre strategice", a declarat Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat şi preşedinte al Consiliului.

Noile norme privind examinarea investiţiilor străine directe vor crea un mecanism de cooperare în cadrul căruia statele membre şi Comisia vor putea să facă schimb de informaţii şi să aducă în discuţie chestiuni specifice. Statele membre vor păstra totuşi competenţa de a examina şi, eventual, de a bloca investiţiile străine directe, pe motive de securitate şi de ordine publică. Deciziile de a înfiinţa şi menţine mecanisme naţionale de examinare vor rămâne, de asemenea, în sarcina fiecărui stat membru, se mai arată în comunicat.

Comisia va avea dreptul de a emite avize în cazuri care vizează mai multe state membre sau atunci când o investiţie ar putea afecta un proiect sau program în interesul întregii UE, cum ar fi Orizont 2020 sau Galileo.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb