Ministerul Sănătăţii continuă procesul de reorganizare a spitalelor

C.D.
Companii #Sănătate / 8 ianuarie 2011

Procesul de reorganizare al unităţilor sanitare, iniţiat în 2010 de către Ministerul Sănătăţii (MS) prin descentralizare şi restructurarea unora dintre spitale, va continua şi anul acesta. MS a lansat în dezbatere publică patru proiecte de hotărâri de guvern care vizează desfiinţarea şi reorganizare unor unităţi subordonate, conform unui comunicat de presă, remis redacţiei. Astfel, în urma reorganizărilor, în subordinea ministerului vor mai rămâne 55 de unităţi sanitare.

Unul dintre proiectele de act normativ prevede desfiinţarea Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. "Prof. Dr. Dorin Hociotă" Bucureşti ca unitate cu personalitate juridică şi reorganizarea sa în centru de fonoaudiologie şi chirurgie funcţională, fără personalitate juridică, în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Un alt proiect de act normativ prevede desfiinţarea Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia şi reorganizarea cu Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol.

De asemenea, Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, urmează să fie restructurat, în contextul desfiinţării Institutului Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativă Bucureşti "Prof. Dr. Florin Brătilă" Bucureşti şi a Spitalului Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord.

Alte două unităţi care ar urma să fie restructurate sunt Centrul de Cercetări şi Asistenţă Medicală Şimleu Silvaniei cu Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei. Potrivit ministerului, reorganizrea acestor unităţi face parte din strategia MS de eficientizare a sistemului spitalicesc şi realizare a unui sistem în care unităţile să corespundă cerinţelor de asistenţă medicală actuale. "Prin reorganizările propuse, se poate realiza utilizarea optimă a fondurilor Ministerului Sănătăţii sau pot fi atrase fonduri din alte surse, în funcţie de priorităţile politicii de sănătate şi a nevoilor obiective, evidenţiate prin cererea de servicii medicale", conform comunicatului MS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb