MINISTRUL ENERGIEI:  "Schimbul de active între Gazprom şi OMV, pe agenda prioritară de discuţii"

A.L.
Ziarul BURSA #Companii / 8 ianuarie 2016

 "Schimbul de active între Gazprom şi OMV, pe agenda prioritară de discuţii"

Ministrul Energiei Victor Grigorescu precizează cu privire la un posibil schimb de active între compania rusă Gazprom şi compania austriacă OMV că a luat notă de comunicatul transmis de compania OMV şi că va avea acestă temă pe agenda prioritară de discuţii.

"Am luat notă de comunicatul transmis de compania OMV pentru clarificarea aspectelor apărute în presă, în ultima perioadă. Vom urmări atent, în perioada urmatoare, cele prezentate în comunicat şi vom avea aceste teme pe agenda prioritară de discuţii cu compania mai sus menţionată.

Dialogăm constant cu toate societăţile care activează în domenii strategice ale energeticii româneşti, inclusiv pentru a clarifica infomaţii sau presupuneri legate de activitatea acestora, în scopul de a îndeplini obiectivul nostru fundamental: respectarea şi protejarea intereselor României în orice situaţie.

OMV Petrom este o companie de succes şi sunt convins că anul 2016 va însemna atingerea unor obiective importante pentru activitatea sa în România", a spus Victor Grigorescu, într-un comunicat remis redacţiei.

Compania austriacă OMV, proprietarul Petrom, susţine că nu va renunţa la managementul activelor strategice în cadrul negocierilor cu Gazprom privind un schimb de active, iar OMV Petrom nu face obiectul discuţiilor, potrivit unei declaraţii citată de Agerpres.

"Am declarat foarte clar că nicio acţiune a OMV şi, în consecinţă, a OMV Petrom nu se află pe masa negocierilor. Orice presupunere legată de schimbul de active este falsă, întrucât suntem la începutul procesului de negociere şi nu s-a luat încă nicio decizie. De asemenea, am mai declarat foarte clar că nu vom renunţa la dreptul de management în niciun activ strategic. OMV Petrom a fost, este şi va fi un activ de bază, iar România rămâne o piaţă-cheie", au afirmat reprezentanţii OMV.

Declaraţia vine în contextul în care mai multe publicaţii au relatat faptul că schimbul de active dintre OMV şi Gazprom ar viza inclusiv active din România. 'Aceste zvonuri sunt complet lipsite de sens', au comentat oficialii OMV.

OMV şi Gazprom au convenit în luna septembrie un posibil schimb de acţiuni. Cu toate acestea, până în prezent, nu s-a decis care sunt activele ce ar urma să fie oferite în mod concret de OMV grupului Gazprom în schimbul unei participaţii de 25% la zăcământul de gaze naturale Urengoy din Siberia.

Directorul general de la OMV, Rainer Seele, a declarat la finele anului trecut că grupul energetic austriac a pregătit o listă scurtă cu trei nume de active pentru un posibil schimb cu grupul rus Gazprom.

Potrivit unui articol apărut în presa austriacă în decembrie 2015, rafinăriile OMV de la Schwechat (Viena) şi Burghausen am Inn (Bavaria) ar urma să fie transferate unei companii separate, pentru a permite participarea ruşilor de la Gazprom. Numai afacerile OMV din România nu vor suferi modificări, pentru că autorităţile române nu vor permite implicarea grupului rus Gazprom în afacerile Petrom.

Discuţiile dintre compania austriacă şi gigantul rusesc au stârnit controverse şi în Austria. La finele anului trecut, Brigitte Ederer, fost membru în Consiliul de supraveghere al holdingului austriac OIAG, acţionarul majoritar de la OMV, a lansat un avertisment cu privire la vânzarea operaţiunilor din domeniul petrolului şi gazelor ale grupului austriac către grupul rus Gazprom, apreciind că a crescut riscul ca OMV să fie privatizat printr-o metodă la rece.

"Afacerile cu petrol şi gaze ale OMV vor merge din ce în ce mai mult spre ruşii de la Gazprom, iar divizia profitabilă de produse chimice Borealis va merge spre fondul de stat din Abu Dhabi. Pentru ambele nu există însă motive obiective de vânzare. Rusia este interesată să câştige poziţii în Europa de Vest, iar Borealis, cu produsele sale, este lider mondial pe nişa sa de piaţă. De ce ar trebui să vindem aceste active atât de valoroase?", s-a întrebat Brigitte Ederer, într-un interviu acordat cotidianului austriac "Der Standard".

În opinia Brigittei Ederer, întrebarea este dacă OMV are nevoie de o participaţie minoritară la un câmp de gaze naturale din Siberia.

"Rusia are tot interesul să furnizeze gaze Europei de Vest. Problema este că OMV intenţionează să achiziţioneze aproape 25% dintr-un câmp de gaze din vestul Siberiei. Pentru asta nu se vrea sau nu se poate plăti în numerar, astfel că va avea loc un schimb de active cu grupul austriac. Nu ştiu cât de valoros este acest câmp de gaze, deoarece evaluarea este secretă. Publicul nu are acces la această informaţie. Aici nu este vorba despre obiectivele private ale şefului OMV, Rainer Seele, ci de interesele strategice ale statului austriac", a subliniat Ederer.

În aceste condiţii, Brigitte Ederer şi-a exprimat dorinţa ca Ministerul austriac de Finanţe să se implice într-o posibilă tranzacţie dintre OMV şi Gazprom, chiar dacă acest lucru ar fi dificil. Ederer a subliniat că este important să nu aibă loc o privatizare "prin uşa din spate", printr-un schimb de active.

În replică, purtătorul de cuvânt al OMV, Johannes Vetter a ţinut să precizeze că ar fi vorba doar de cedarea unor participaţii minoritare la unele active. 'Nu poate fi vorba de o pierdere a controlului asupra unor active strategice austriece sau internaţionale ale OMV', a subliniat purtătorul de cuvânt.

Anul trecut, OMV a plătit statului austriac dividende în valoare de 409 milioane de euro pentru cele 31,5% din acţiunile grupului OMV deţinute de statul austriac prin intermediul OIAG. Holdingul austriac de stat OIAG şi fondul de stat International Petroleum Investment Company (IPIC) din Abu Dhabi au un pact al acţionarilor prin care cele două entităţi controlează pachetul majoritar de acţiuni la OMV. OIAG deţine 31,5% din acţiunile OMV, iar IPIC 24,9%.

La rândul său, OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Draga redactie,

    OMV Este o Firma de succes, cel Putin in cazul cafelei de la Viva sau ale ambiguitatilor raportului financiar. Cei 409 milioane sunt dividendele pe care intregul actionariat le primeste. Adica de la domnul Faymann prin seicul din Golf pana la maidanezul consecvent Virtual pe care il reprezint. Poate ma insel sau poate nu. Cu drag, TB 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb