Ministrul german de externe Annalena Baerbock l-a criticat indirect pe cancelarul Olaf Scholz pentru reticenţa sa de a aproba încă trei miliarde de euro în ajutoare militare suplimentare pentru Ucraina, transmite Reuters.
"Să fiu sinceră, mă doare mult," a spus ea, fără a menţiona numele cancelarului, într-un interviu acordat publicaţiei Politico, publicat vineri. Baerbock a adăugat că pentru unii politicieni obţinerea câtorva voturi era mai importantă decât asigurarea păcii şi libertăţii în Europa.
La începutul acestei săptămâni, Scholz a spus că a propus extinderea celor 12 miliarde de euro deja prevăzuţi pentru acest an, însă banii suplimentari nu trebuie să fie acordaţi în detrimentul reducerii cheltuielilor sociale, notează Reuters.
Partidul Verzilor al lui Baerbock şi partidul SPD al lui Scholz sunt parteneri în guvernul minoritar după ce coaliţia de guvernare s-a prăbuşit în noiembrie, dar ambele partide se vor confrunta în alegerile anticipate din 23 februarie.
Baerbock a spus în interviu că pentru ea, politica responsabilă înseamnă să nu te duci cu vântul, apoi să acţionezi în direcţia opusă în campaniile electorale, adăugând că comportamentul lui Scholz a dăunat şi încrederii aliaţilor europeni în Germania.
Germania, al doilea cel mai mare furnizor de sprijin financiar şi militar pentru Ucraina după Statele Unite, se confruntă cu un deficit bugetar de două cifre într-un context de stagnare economică.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.01.2025, 21:47)
Analenuţa e cunoscuta pentru prostia ei, mai multe gafe ale ei au facut la vremea lor ocolul presei, inclusiv niste zboruri private cu jetul guvernului (asta s a musamalizat la vremea ei).
N o baga nimeni in seama, este doar un alt ministru al rusinii din Germania