Ministrul Iuliu Winkler devine parlamentar european

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 7 decembrie 2007

Ministrul Iuliu Winkler a prezentat joi, 6 decembrie, într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI), bilanţul activităţii sale cu ocazia sfârşitului de mandat. Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Iuliu Winkler, a semnat vineri, 30 noiembrie a.c., demisia sa din funcţia de membru al Guvernului, conform prevederilor articolului 7 din Legea 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, ca urmare a incompatibilităţii acestei funcţii cu calitatea de membru în Parlamentul European.

Iuliu Winkler a evidenţiat stadiul principalelor proiecte pe care le-a preluat de la numirea sa în funcţie şi pe care le-a continuat, axându-se pe Economia Bazată Pe Cunoaştere, proiect de informatizare a mediului rural, pe promovarea fondurilor structurale gestionate de MCTI, precum şi pe importanţa atribuţiilor Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale. Până la data de 15 decembrie a acestui an, toate cele 246 de Reţele Electronice ale Comunităţilor Locale din cadrul proiectului Economia Bazată pe Cunoaştere vor fi deschise publicului larg, oferind servicii de bază şi cu valoare adăugată pentru dezvoltare durabilă. Asfel s-a încheiat partea de infrastructură a acestui proiect, urmând ca în anii 2008 şi 2009 să se pună accent pe conţinut, continuându-se diminuarea decalajului dintre mediul urban şi cel rural.

Ministrul a mai vorbit şi despre gestionarea fondurilor structurale din domeniul IT&C. Prin campania de promovare a fondurilor structurale, MCTI a fost prezent la peste 30 de evenimente, desfăşurate în 16 judeţe. În vederea diseminării informaţiei asupra accesării fondurilor din IT&C au fost distribuite peste 7000 de broşuri, 4000 de cd-uri, şi peste 4000 de pliante în cadrul târgurilor de profil.

Revenind la rolul Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (ASSI), Iuliu Winkler a menţionat că în prezent aceasta este funcţională, având obiective stabilite pentru ca în anul 2008 să dezvolte sisteme de e-guvernare şi servicii conexe. În acest sens, un prim proiect propus este cel de lărgire a sistemului electronic

de achiziţii publice.

"Consider că iniţiativele ministerului se vor continua şi concretiza în perioada următoare, iar noul ministru le va duce la bun sfârşit. Proiectele demarate în perioada anterioară numirii mele la conducerea MCTI vor fi imediat preluate de viitorul ministru al comunicaţiilor, care va depune eforturile necesare pentru obţinerea unor bune rezultate", a declarat Iuliu Winkler. Bugetul pe anul 2008 al MCTI este centrat pe dezvoltarea de proiecte, peste 70% din suma totala alocată acestei instituţii - 76.011.000 lei - se vor investi în

iniţiative de profil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb