Unele biocide vor fi achiziţionate la nivel centralizat, nu de fiecare spital în parte, a anunţat astăzi noul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
"Este un caiet de sarcini comun care va fi publicat de ANAP şi care va trebui folosit de toată lumea, de toate spitalele. (...) Avem în cadrul Ministerului Sănătăţii o unitate de care suntem foarte mândri, şi anume Unitatea de Achiziţii Publice Centralizate. Unitate are câteva medicamente, în momentul acesta achiziţionează public centralizat câteva medicamente şi câteva echipamente medicale. În săptămânile şi lunile care urmează vom extinde această listă în mod semnificativ. Biocidele sunt de asemenea pe lista noastră de analiză. Unele biocide vor fi achiziţionate la nivel centralizat, deci nu vom mai avea contracte făcute la nivelul fiecărui spital. Pentru spitalele care nu sunt în proprietatea Ministerului Sănătăţii vom putea să reglementăm anumite lucruri prin acest caiet de sarcini", a declarat ministrul, potrivit unor surse din media.
Vlad Voiculescu a mai afirmat că serviciile nu fac obiectul achiziţiilor publice centralizate de care ar urma să se ocupe această unitate.
"Serviciile nu fac obiectul achiziţiilor publice centralizate desfăşurate de această unitate, în momentul acesta analizăm ce să punem pe această listă, care va fi abordată imediat", a adăugat ministrul.