Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a declarat luni că un vot al parlamentarilor sârbi pentru a începe retragerea Republicii autonome Srpska din forţele armate, sistemul judiciar şi sistemul fiscal al Bosniei şi Herţegovinei (BiH) este "greşit, periculos" şi ar putea ameninţa stabilitatea regională, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Comentariile sale au venit după ce noul guvern al Germaniei a cerut Uniunii Europene să impună sancţiuni liderului sârb bosniac Milorad Dodik pentru această intenţie de retragere.
Moţiunea fără caracter obligatoriu de săptămâna trecută este menită să deschidă calea către secesiunea de Bosnia şi Herţegovina, care a fost împărţită în două regiuni autonome - Republica Srpska şi Federaţia dominată de bosniaci şi croaţi, după războiul din 1992-1995.
Cele trei instituţii din care Dodik doreşte să retragă Republica Srpska reprezintă pilonii cheie ai securităţii comune, statului de drept şi sistemului economic.
"Mediul de stabilitate instaurat în Balcani de 30 de ani este supus unui risc serios", a declarat Cavusoglu în faţa parlamentarilor turci."Decizia luată de parlamentul entităţii Republicii Srpska a BiH este greşită, periculoasă şi contrară Constituţiei".
Turcia are legături strânse cu BiH. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan l-a lăudat adesea pe liderul Bosniei din timpul războiului, Alija Izetbegovic, şi a dezvoltat relaţii de prietenie cu preşedinţia tripartită a BiH.
Ministerul turc de externe şi-a exprimat deja îngrijorarea cu privire la acest vot în week-end, când i-a îndemnat "pe cei care vor purta responsabilitatea de a dăuna păcii şi prosperităţii să respecte cadru constituţional şi legal şi să recurgă la dialog".
Milorad Dodik vrea să revină asupra tuturor reformelor realizate după război şi să se întoarcă la Constituţia din 1995, conform căreia statul era reprezentat doar de instituţii de bază în timp ce toate puterile aparţineau regiunilor.
Liderii opoziţiei din BiH au avertizat că aplicarea unor astfel de decizii ar putea antrena Republica Srpska într-un nou război.