Minorităţi pentru veşnicie

În vreme ce scenariul conflictului de suprafaţă între cele două părţi ale executivului cunoştea o relansare odată cu scandalul supermediatizat şi înşelător al "telefonului", controversa mocnită, cu scurte episoade publice, în jurul statutului minorităţilor s-a înteţit. Dar abordarea politică îngustă a legii cadru privind minorităţile readuce în actualitate demonul naţionalismului de supravieţuire. Subiectul a trezit rapid interesul partidelor în criză. PRM, PC sau PSD au atacat, în diferite maniere, problema. Dacă în cazul României Mari reacţia era previzibilă şi consonantă poziţiei tradiţionale a partidului, pentru PC şi PSD justificarea reactivităţii, în termenii politicii europene pe care cele două partide o afirmă, este ceva mai problematică. Concertarea celor trei partide nu este exclusă, dar motivele sînt mai degrabă conjuncturale. Oricum, în nici unul din cazuri problema minorităţilor nu a fost abordată din perspectivă democratică. Interesul de partid şi stereotipurile culturale au prevalat, iar momentul, indiferent dacă legea va trece sau nu, este pe cale de a fi ratat. O dată în plus fractura dintre discursul de suprafaţă, european, şi realitatea politică autohtonă a fost demonstrată.

Reducînd numărul de minorităţi doar la cele istorice (cele 18 reprezentate în Parlamentul actual) iniţiatorul legii (UDMR) a optat pentru o abordare conservatoare şi limitativă. Încă din titlu se observă tentaţia definirii culturale şi etniciste, iar nu civice, a naţiunii. În acest sens minorităţile sînt "naţionale", ceea ce presupune implicit contrapunerea lor naţiunii române. În accepţiunea civică, utilizată şi de Constituţia României, calitatea de membru al naţiunii nu este influenţată de nici o altă condiţie (rasă, etnie, sex etc). Maghiarii, germanii sau polonezii sînt în egală măsură membri ai naţiunii române alături de etnicii români. Or, formula "minorităţi naţionale" este, din perspectiva definirii civice, cel puţin inadecvată. Pentru a nu fi dubii, articolul 2 al proiectului de lege chiar explicitează: "Minorităţile naţionale sînt recunoscute ca factori constitutivi ai statului român, împreună cu naţiunea română, majoritară." În acest exemplu, afilierea europeană a UDMR, creştin democrată, nu este evidentă. Subsidiaritatea, afirmată prin principiul autonomiei culturale, este contrabalansată de rolul preponderent acordat, în spirit conservator, statului şi istoriei. Doar minorităţile cu o istorie de peste 100 de ani sînt recunoscute şi primesc protecţie, pe cînd noile minorităţi sînt excluse. Limitarea libertăţii de asociere devine posibilă prin condiţionarea înregistrării organizaţiilor minorităţilor de criteriul numeric (cel puţin 15% din numărul total al celor ce s-au declarat membri ai minorităţii la ultimul recensămînt, sau 25.000 de membri fondatori). Amprenta maghiară, chiar udemeristă, caracterul conservator şi mecanis-mul de promovare a legii fragilizează în mare parte întreprinderea.

Profitînd de context, alte partide încearcă să speculeze momentul. După ce PC a fost acceptat cu statut de observator în Alianţa liberalilor şi democraţilor pentru Europa (grupul liberal-democrat), tentaţia vag naţionalistă, în mai multe rînduri manifestă, ar fi obligat la reţinere. Pălăria liberal europeană obligă. Şi dacă nu s-a întîmplat astfel, raţiunile ţin de politica internă. După ce s-a prăbuşit în sondaje din cauza piruetelor electorale şi postelectorale, PC îşi caută locul. Încercînd să limiteze influenţa UDMR în interiorul coaliţiei, dar şi să preia o parte din electoratul sensibil la retorica naţională, PC nu putea pierde ocazia.

Mai circumspect, PSD nu a res-pins oficial proiectul de lege, dar fie a votat împotrivă, fie a blocat dezbaterea sa în Camera Deputaţilor. Dar şi aici naţionalismul, deloc în spiritul socialismului european, s-a putut desfăşura liber. Unii senatori PSD au acuzat o conspiraţie antinaţională fără ca vreun for al partidului să se sesizeze. Ba din contră. Iar apoi, Adrian Năstase din poziţia de preşedinte al Camerei a amînat, pe motive procedurale, discutarea Statutului minorităţilor, în speranţa neîndeplinirii condiţiilor pentru discutarea sa în regim de urgenţă. Pentru PSD, dincolo de sancţiunea aplicată UDMR pentru susţinerea Alianţei în decembrie 2004, ceea ce a determinat formarea actualei majorităţi parlamentare şi a trecut social-democraţii în opoziţie, sensibilizarea electoratului transilvănean şi capacitarea susţinătorilor PRM sînt obiective de etapă.

Lipsa apetitului democratic în privinţa legii statutului minorităţilor dezvăluie lipsa de perspectivă ce domină spaţiul politic românesc. Condamnate la reprezentare veşnică, scutite, ca şi partidele parlamentare, de emoţiile concurenţei, formaţiunile minorităţilor etnice visează deja la privilegiile medievale ale Consiliilor Naţionale ale Autonomiei Culturale.