Mircea Dinescu a pierdut 600 hectare de teren agricol în Dolj, după ce ADS a reziliat concesiunea

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 martie 2010

Mircea Dinescu: "Eu sunt cel mai mare investitor agricol din judeţul Dolj".

Mircea Dinescu: "Eu sunt cel mai mare investitor agricol din judeţul Dolj".

ADS a reziliat două contracte de concesiune semnate cu Mircea Dinescu, prin care acestuia îi fuseseră încredinţate spre exploatare 600 de hectare de teren în Dolj, pentru neplata unor redevenţe şi neconstituirea unor scrisori de garanţie, a declarat ieri Nicolae Giugea, preşedintele ADS.

Mircea Dinescu a declarat ieri, citat de Mediafax, că nu a primit nicio înştiinţare privind rezilierea contractelor. "Nu ştiu la ce adresă au trimis înştiinţările, pentru că eu din ianuarie locuiesc la Cetate. Eu am investit 600.000 de euro în via aia şi sunt cel mai mare investitor agricol din judeţul Dolj", a spus Dinescu. El a adăugat că va ajunge astăzi la Bucureşti pentru a verifica situaţia juridică a contractelor.

"Ei au văzut că nu merge chestia cu CNSAS-ul şi încearcă altfel. Acum nu trebuie să mă mai ocup nici de agricultură. O să văd eu ce-o să fac. În plină criză, în Franţa, agricultorii au primit bani în avans pentru mai mulţi ani, iar la noi te execută pentru chestii formale. Pe vremuri te executau dacă treceai graniţa clandestin, iar acum te execută dacă treci graniţa capitalismului", a afirmat Dinescu.

Agenţia Domeniilor Statului a încheiat cu Mircea Dinescu, în anul 2004, un contract de concesiune pentru o suprafaţă de 591,99 hectare, teren aflat pe teritoriul adminis-trativ al localităţilor Moţăţei, Calafat, Cetate şi Ciupercenii Noi, din judeţul Dolj, iar un an mai târziu, acesta a semnat, printr-o firmă pe care o deţine, SC Agroindustriala SRL, un contract de concesiune pentru o suprafaţă de 8,10 de hectare în localitatea doljeană Giubega.

"La data prezentei, în baza contractului de concesiune nr. 16/2004, concesionarul înregistrează un debit în valoare de 23.309,44 lei, din care redevenţă neachitată 22.542,98 lei reprezentând termenul scadent din 15.01.2010 şi penalităţi de întârziere la plata redevenţei în sumă de 766,46 lei, calculate până la 18.02.2010. În ceea ce priveşte realizarea investiţiilor asumate prin contract, concesionarul nu a făcut dovada realizării acestora. Din acest motiv s-a ajuns la calcularea penalităţilor în valoare de 21.778,39 lei, din care a fost achitată suma de 17.633,01 lei", potrivit unei note a ADS privind modul de derulare a contractelor încheiate de instituţie cu Mircea Dinescu. Conform contractului, concesionarul avea obligaţia să realizeze investiţii pentru dezvoltarea exploataţiei în echi-valentul în lei a 17.765,86 de euro, eşalonat pe o perioadă de nouă ani.

Totodată, concesionarul are obligaţia să garanteze în favoarea ADS redevenţa neacoperită prin constitui-rea în termen de 30 zile de la răsărirea culturilor a unui gaj fără deposedare pe culturi.

De asemenea, concesionarul are obligaţia de a-şi asigura culturile la o societate de asigurări agreată de ADS pentru riscurile standard şi pentru valoarea redevenţei datorate, urmând ca eventualele despăgubiri să revină agenţiei prin cesionarea despăgubirilor în favoarea sa.

În plus, concesionarul este obligat să prezinte o scrisoare de garanţie bancară emisă la o valoare identică celei a investiţiei anuale.

"Concesionarul nu a îndeplinit niciuna din obligaţiile mai sus menţionate. Facem menţiunea că Direcţia Executări Contracte a notificat anual concesionarul cu privire la obligaţiile contractuale asumate", se mai arată în nota ADS.

Şi în ceea ce priveşte contractul de concesiune din 2005 încheiat de ADS cu Agroindustriala SRL, administrată de Dinescu, instituţia a constatat că nu au fost respectate mai multe clauze.

Obiectul contractului îl constituie exploatarea terenului cu destinaţie agricolă în suprafaţă totală de 18,53 hectare, din care 8,10 hectare de teren arabil şi 10,43 hectare de teren neagricol.

Potrivit ADS, firma deţinută de Dinescu are obligaţia să realizeze investiţii pentru dezvoltarea exploataţiei de 2.855,952 euro, eşalonat pe o perioadă de zece ani.

"În ceea ce priveşte realizarea investiţiilor asumate prin contract, concesionarul nu a făcut dovada realizării acestora. Pentru nerealizarea planului investiţional s-a procedat la calcularea penalităţilor în valoare de 3.172,69 lei din care a fost achitată suma de 2.699,42 lei", conform documentelor ADS.

Şi în acest caz, potrivit instituţiei, deşi a fost notificat anual cu privire la obligaţiile contractuale asumate, concesionarul nu şi-a asigurat culturile la o societate de profil şi nici nu a prezentat o scrisoare de garanţie.

În schimb, în cazul contractului încheiat de ADS în 2006 cu S.C. M.D. Agricola S.R.L., reprezentată legal de Mircea Dinescu, pentru exploatarea amenajării piscicole Cetate şi a terenurilor aferente acesteia, în suprafaţa totală de 388,57 hectare, concesionarul nu a înregistrat debite la plata redevenţei.

Cu toate acestea, Dinescu nu a rea-lizat planul investiţional agreat prin contract, respectiv 11.000 de euro, eşalonat pe o perioadă de 10 ani, motiv pentru care i s-au calculat penalităţi în valoare de 3.214,93 lei, din care a fost achitată suma de 1.997,25 lei.

ADS menţionează şi în acest caz lipsa scrisorii de garanţie şi a contractului cu o societate de asigurări.

"Prin adresele nr. 125097/ 26.10.2009 (contract nr. 16/2004), nr. 124765/19.10.2009 (contract nr. 2/2005) respectiv nr. 124621/ 16.10.2009 (contract nr. 137/2006), Agenţia Domeniilor Statului a notificat concesionarilor că nu au fost respectate obligaţiile contractuale, fapt pentru care, dacă în termen de 30 de zile nu sînt prezentate documente justificative, contractele res-pective vor fi reziliate. Din datele avute la dispoziţie, pînă la data prezentei, nu au fost prezentate Agenţiei Domeniilor Statului documentele care să ateste realizarea res-pectivelor obligaţii contrac-tuale", se arată în nota ADS.

Astfel, contractele din 2004 şi 2005, reprezentând dreptul de exploatare a două suprafeţe de teren care însumează aproape 600 de hectare, au fost reziliate, iar cel de-al treilea contract, care prevedea exploatarea a 388,5 hectare de teren, este în situaţia de a fi reziliat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce mai ai de zis domnule Dinescu ?

    Discursul dumitale din viatza publica 

    este in perfecta concordantza cu  

    comportamentul din viatza economica

    Un cretin,.Revolutionar care a beneficiat de toate facilitatile date de stat.Un hot cu pretentii cu intelectual fara studii superioare.Un oligofren cu pretentii de poet

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb