Moscova şi Kievul nu au ajuns la un acord privind aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală

F.A.
Internaţional / 7 decembrie 2013

Moscova şi Kievul nu au ajuns la un acord cu privire la reducerea preţurilor la gazele ruseşti sau la aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală, condusă de Moscova, a declarat astăzi Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, arată Reuters.

Potrivit sursei citate, oficialul rus a afirmat că Putin şi omologul său ucrainean Viktor Ianukovici s-au întâlnit ieri la Soci, în sudul Rusiei, unde au discutat despre "cooperarea în domeniul energetic".

Peskov a precizat că "niciun acord final nu a fost încheiat", conform Reuters.

Cei doi preşedinţi "au discutat despre posibila continuare şi dezvoltare a cooperării în sectoarele industrial şi tehnologiilor avansate, în special în construcţia de avioane şi nave, şi în domeniul explorării spaţiale", a mai spus Dimitri Peskov.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb