Moţiunea simplă depusă de PNL şi PDL pe Fonduri Europene, intitulată "Guvernul Ponta este incapabil să scrie după dictare", în care este cerută demisia ministrului de resort, Eugen Teodorovici, va fi dezbătută astăzi în plenul Senatului, potrivit surselor din presă.
PNL şi PDL somează Guvernul să prezinte Comisiei Europene (CE) un proiect "serios" de Acord de Parteneriat privind fondurile europene pentru perioada 2014-2020. Cele două partide critică întârzierea nepermisă a semnării Acordului de Parteneriat privind fondurile UE pentru intervalul 2014-2020 şi acuză "amatorismul evident" în redactarea proiectelor de Acord de Parteneriat, despre care amintesc că au fost respinse succesiv. Liberalii şi democrat-liberalii reclamă şi lipsa de coordonare şi incapacitatea ministrului Teodorovici de a prezenta o strategie coerentă a ţării noastre pentru fondurile UE.
"Suntem în luna iunie a anului 2014, iar Acordul de Parteneriat pentru fondurile UE, perioada 2014-2020, este în continuare la stadiul de ciornă, criticată dur de Comisia Europeană. Datorită incompetenţei Guvernului Ponta, România nu va putea accesa cele 38,9 miliarde euro decât din 2015. În ciuda asigurărilor date de-a lungul timpului de domnul Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, iată că şi ultima variantă a Acordului, trimisă de Guvernul Ponta, a fost pusă la colţ de experţii Comisiei Europene", se arată în textul moţiunii simple.
Semnatarii mai transmit că acest proiect a primit, după un an şi jumătate de lucru, 250 de observaţii.
"Remarcăm cu stupoare că Guvernul Ponta nu numai că nu a învăţat nimic din lecţiile guvernelor anterioare, dar refuză cu obstinaţie să înveţe ceva inclusiv din propriile şi repetatele greşeli. În continuare alocarea este dezechilibrată, prost planificată şi insuficient explicată", mai punctează iniţiatorii moţiunii, adăugând că România este în continuare pasibilă de amenzi şi blocarea fondurilor, pe motiv de conflicte de interese şi achiziţii publice "dubioase", din cauză că Executivul "refuză să pună lucrurile la punct".
Cabinetul Victor Ponta ar trebui să scoată capitolul "fonduri europene" din logica alocărilor electorale, pentru ca să avem acces cât mai rapid la cele 38,9 miliarde euro rezervate ţării noastre.
"Nu putem decât să acuzăm Guvernul Ponta de rea-intenţie la adresa românilor, pentru că este greu de crezut că specialiştii care au lucrat la acest proiect nu pot pricepe (după atâtea explicaţii şi recomandări primite deja de la Comisia Europeană) ce înseamnă alocare corectă, care sunt domeniile predilecte, cum poate fi combătut conflictul de interese şi corupţia implicită şi toate celelalte condiţii necesare semnării acestui Acord", mai arată semnatarii moţiunii simple.
Cele două partide amintesc faptul că proiectul de acord pentru fondurile europene a fost "desfiinţat fără drept de replică" de CE de trei ori.
"Oare de câte astfel de încercări mai e nevoie ca domnul Ponta să îi remarce (ministrului Eugen Teodorovici - n.r.) incompetenţa?! Să mai încercăm până în 2020?", se întreabă retoric PNL şi PDL.
Semnatarii moţiunii simple mai opinează că singurii responsabili pentru incapacitatea de a explica ce va face România cu banii europeni sunt actualii miniştrii şi premierul Victor Ponta, care, în calitate de "manager" al Guvernului, este direct responsabil pentru "incapacitatea profesională a oamenilor pe care şi i-a ales".
"Somăm Guvernul Ponta să se achite de responsabilităţi şi să îşi merite salariile, punând pe masa Comisiei Europene un proiect serios şi finalizând un proces care ne aduce pe culmile penibilului, pentru că nu putem fi corecţi şi responsabili nici măcar pe hârtie! Pentru că Guvernul Ponta se dovedeşte incapabil să scrie chiar şi după dictarea Comisiei Europene, semnatarii moţiunii solicită demisia ministrului Fondurilor Europene!", conchide moţiunea.