SUPLIMENT FONDURI EUROPENE MADR schimbă modul de alocare a finanţărilor pentru sectorul zootehnic

Geroge Marinescu
Ziarul BURSA #Fonduri Europene #Fonduri Europene / 1 septembrie 2023

MADR schimbă modul de alocare a finanţărilor pentru sectorul zootehnic

Avlocările de fonduri europene pentru sectorul zootehnic din Planul Naţional Strategic (PNS) se vor face în funcţie de deficitul balanţei comerciale, a anunţat recent Florin Barbu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

"Am luat o decizie în ceea ce priveşte măsurile de accesare a fondurilor europene din Planul Strategic 2023-2027: le-am împărţit pe deficitul din balanţa comercială. Practic, cei care vor investi în zootehnie vor merge pe axe separate, pentru a nu se mai întâmpla ca în 2024 să avem 70% numai proiecte pe parte de bovine, iar pe partea de porcine pe care avem deficit să nu putem face investiţii. Fiecare beneficiar care vrea să dezvolte în partea de zootehnie va avea axă separată. Vrei să-ţi faci fermă de porci, fermă de vaci, fermă de ovine, fermă de păsări, nu vor fi amestecate aceste proiecte. Totul a fost creat pentru a îndrepta balanţa comercială în România. Nu vreau să mai mergem în România pompieristic. Sunt adeptul dezvoltării agriculturii româneşti prin a dezvolta ferme şi a nu mai arunca banii fără a avea plus valoare", a declarat Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a precizat că va fi finanţată şi partea de reproducţie, dar nu din sumele alocate prin Planul Naţional Strategic, ci din alte fonduri europene, deoarece noul obiectiv zootehnic al ministerului este producerea a 1,8 milioane de porci în următorii doi ani.

"Reproducţia nu mai are ce căuta în Planul Strategic 2023-2027. Pe acest program, oamenii trebuie să acceseze proiecte pentru creşterea porcilorului, atâta timp cât Ministerul Agriculturii asigură purceii necesari. Practic, să se dezvolte concomitent şi partea de creştere, de gras, iar purceii pe care îi producem în aceste ferme să meargă pe creştere. Vrem să nu ajungem în situaţia să producem purcei şi să fim nevoiţi să-i exportăm, pentru că nu avem ferme de gras. În acest moment sunt contracte semnate în finanţare şi

în execuţie pentru 56.000 de locuri de cazare pentru scroafe, în ferme noi. Toate au fost gândite cu cap, în aşa fel încât să producem 1,8 milioane de purcei în 2 ani, iar prin banii alocaţi prin Planul Strategic pe creştere să fie acoperit efectivul de porci", a spus Florin Barbu.

În ceea ce priveşte deficitul comercial al României cu produse agroalimentare, ministrul Agriculturii este de părere că acesta poate fi redus prin dezvoltarea femelor, a unităţilor de procesare şi de producţie.

Potrivit datelor statistice, numărul porcilor crescuţi anul trecut în fermele româneşti a fost de 17 ori mai mic decât în anii de dinainte de Revoluţie şi de 7 ori mai puţin faţă de anul 2000, iar acest lucru se vede în balanţa comercială în condiţiile în care România importă anual carne de porc de peste 750 milioane euro. După apariţia pestei porcine africane în fermele din România, importul de carne de porc a crescut de la 290.000 tone, cât era în 2017, la aproape 500.000 tone în 2019, iar în 2022, la 750.000 tone.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cam tarziu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb