Murfatlar se focalizează pe vinurile premium

CORNELIA ANGELESCU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 13 noiembrie 2014

Murfatlar se focalizează pe vinurile premium

Interviu cu doamna Laura Muşat, director PR în cadrul "Murfatlar România" SA

Reporter: Cum apreciaţi producţia de vin a anului 2014, comparativ cu cea de anul trecut?

Laura Muşat: 2014 este primul an de reglaj după doi ani foarte grei, în care preţurile au fost destul de instabile. Producţiile mici din 2011 şi 2012 (la nivel mondial) au pus presiune pe stocurile producătorilor şi au crescut preţurile la consumator, mărind totodată şi diferenţa dintre vin şi produsele substituente. Evoluţia preţurilor a pus în dificultate piaţa vinului în ultimii doi ani.

2014 vine după o recoltă 2013 bună şi, în mod normal, vinul n-ar trebui să mai aibă handicapul de preţ din anii trecuţi.

La nivel naţional, din punctul de vedere al producţiei viticole, se preconizează un an mai slab, estimând o scădere cu aproximativ 10-15 procente comparativ cu 2013, un an cu rezultate extraordinare.

Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) estimează pentru 2014 o diminuare a recoltei de struguri cu 25%, din cauza precipitaţiilor şi grindinei, ceea ce va influenţa şi producţia totală de vin, însă calitatea ar putea fi una "de excepţie".

Reporter: Care sunt cele mai importante proiecte dezvoltate de Murfatlar?

Laura Muşat: Murfatlar România administrează în prezent peste 3100 hectare, reprezentând cea mai mare suprafaţă cultivabilă de viţă-de-vie din România, aparţinând unui singur producător. În momentul de faţă, aproximativ 2400 hectare sunt pe rod, cuprinzând peste 10 soiuri de bază.

Murfatlar România a început un amplu proiect de reîntinerire a viei în 2007, vizând cu preponderenţă soiuri roşii, Fetească Neagră, Pinot Noir şi Merlot. Până în acest moment avem circa 1000 de hectare de vie tânără.

Din 2010 s-a început un alt proiect: M1 Crama Atelier, brandul high-end al Murfatlar. Am luat decizia să ne focalizăm pe vinurile premium.

Decizia să investim în segmentul de vinuri premium şi superpremium a fost dublată de ieşirea deliberată a companiei din segmentul de piaţă economic, prin renunţarea la producţia şi vânzarea brandurilor din acel segment. Pentru noile vinuri, Murfatlar a dezvoltat o mică cramă în interiorul combinatului de vinificaţie şi a început colaborarea cu Răzvan Macici, oenologul român stabilit în Africa de Sud (cu multe premii obţinute la nivel internaţional). Aceasta cuprinde o linie tehnologică completă cu cele mai moderne echipamente în materie de vinificaţie. Pentru vinurile create aici se folosesc strugurii de pe 30 de hectare din cele mai bune plantaţii ale podgoriei, de la Băbească Neagră din `57 până la culturile recente. Bazându-ne pe creşterea segmentului premium şi superpremium, ne vom concentra în continuare pe dezvoltarea Cramei Atelier, divizia premium a Murfatlar.

Reporter: Care este ţinta companiei în domeniul exportului?

Laura Muşat: Aproximativ 15% din producţie merge la export, care reprezintă circa 10% din cifra de afaceri. Dorim să creştem în ritm accelerat exporturile, prin focusarea pe pieţele existente (cu un plus pentru China), precum şi prin identificarea de noi pieţe de desfacere. Ţările din Europa Centrală, SUA, Israel rămân pieţe principale, tradiţionale. Totodată, avem vânzări foarte bune în Italia, Spania, Anglia, datorită comunităţilor de români din aceste ţări. Exporturile de vin vor creşte, datorită pieţelor emergente.

Reporter: Ce preferinţe se observă în rândul consumatorilor români?

Laura Muşat: Există o tendinţă clară a orientării consumatorilor către zona de natural, de preocupare faţă de sănătate, iar vinul le satisface această nevoie. Din punct de vedere al culorii, vinul roze câştigă din ce în ce mai mult teren şi asta se observă mai ales în zona premium. Totuşi, vinurile albe sunt în continuare preferate de circa 60% din români. Totodată, se observă creşterea ponderii vinurilor seci şi demiseci în consum, în detrimentul celor dulci şi demidulci.

Reporter: Care dintre vinurile create de Murfatlar s-au impus la concursurile de specialitate internaţionale?

Laura Muşat: Vinurile Murfatlar au fost preferate şi de multe jurii ale concursurilor internaţionale de specialitate. În acest an, vinul Leat 6500 The Origin Cabernet Sauvignon & Merlot 2011 a avut prima sa întâlnire cu juriul concursului "Vino Ljubliana ". La acest concurs cu tradiţie, aflat la cea de-a 56-a ediţie, s-au luptat pentru premii peste 300 de vinuri din 19 ţări. Despre Lacrima lui Ovidiu 12, prezent şi el pe masa juraţilor aceluiaşi concurs, trebuie să menţionăm că a obţinut tot Medalia de Aur. Este cu adevărat impresionant cum fascinează acest vin oriunde este prezentat. Şi nu ne oprim aici. La Muscats du Monde, Zestrea Murfatlar Tămâioasă Românească 2011 a primit medalia de argint.

Din lunga listă a premiilor şi medaliilor voi mai menţiona doar câteva: Arezan Crâmpoşie 2013 - medalie de aur, la "Citadelles de vin", vinul M1 Murfatlar Sirah 2012 şi vinul Leat 6500 Sauvignon Blanc -medalii de argint la prestigioase concursuri internaţionale.

Vinurile de la Crama Atelier s-au distins între celelalte vinuri din concursul Vinitaly primind calificativul "Gran Mentione": Sable Noble Sauvignon Blanc & Charrdonnay 2013, Arezan Fetească Neagră 2011, Leat 6500 Cabernet Sauvignon & Fetească Neagră 2013 etc.

Surpriza de la concursul "Vinitaly" a constituit-o Premiul Special pe Naţiuni pe care România l-a primit pentru vinurile companiei Murfatlar România. Conform regulamentului, acest premiu este obţinut pentru producătorul oricărei ţări care înscrie cel mai mare punctaj cumulat la cel puţin trei vinuri participante. Vinurile Murfatlar aduc, aşadar, României un premiu însemnat, alăturându-se astfel celorlalte două ţări, Germania şi Italia, care au primit acest tip de premiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb