NASA a lansat filmul amartizării roverului Perseverance

S.B.
Internaţional / 23 februarie 2021

NASA a lansat filmul amartizării roverului Perseverance

NASA a prezentat luni seară, pe contul de Twitter, filmul amartizării roverului Perseverance, informează news.ro.

Filmul acoperă ultimele minute dinaintea amartizării de joia trecută.

Perseverance a fost trimis pe Marte însoţit de camere de filmare, şapte dintre ele având misiunea de a înregistra sosirea pe suprafaţa planetei

Mike Watkins, directorul Jet Propulsion Laboratory (JPL) din California, de unde este controlată misiunea NASA, a spus că înregistrările spectaculoase sunt un exemplu de excelenţă a agenţiei.

"Am luat toată lumea cu noi în călătoriile noastre prin Sistemul Solar. Este prima dată când am putut să captăm cu adevărat un eveniment precum amartizarea unei navete spaţiale", le-a spus el reporterilor, citează BBC. "Vom învăţa ceva privind performanţa vehiculului în aceste înregistrări video. Dar o mare parte din asta este să vă ducem şi pe voi în călătorie", potrivit news.ro.

Roverul Perseverance al NASA, cel mai mare vehicul de explorare trimis pe o altă planetă, a amartizat joi în craterul Jezero.

Sonda robotică care a transportat cel mai mare şi mai scump vehicul de explorare extraterestră construit vreodată a amartizat în craterul din emisfera nordică. Obiectivul principal al misiunii este căutarea de urme de viaţă. SUA reprezintă acum singura ţară care a dus 5 vehicule pe Marte, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb