NATO organizează săptămâna aceasta o formare a unor militari din Uzbekistan, anunţă autorităţile din această ţară din Asia Centrală care se învecinează cu Afganistanul şi care dialoghează cu talibanii, în contextul în care influenţa Rusiei este tot mai contestată în ceea ce consideră sfera sa de influenţă, iar Uzbekistanul se deschide tot mai mult, informează news.ro.
"Elevi-ofiţeri au primit informaţii despre cooperarea militară cu NATO", a anunţat miercuri într-un comunicat pe Facebook Ministerul uzbec al Apărării.
Potrivit ministerului, "formări au au fost organizate în vederea pregătirii şi calificării personalului (uzbek) în state membre NATO" în cadrul acestei sesiuni, care continuă până la 20 aprilie în capitalza uzbekă, Taşkent.
Aceste activităţi de formare ale NATO există şi în alte ţări care nu sunt membre ale Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv unii aliaţi ai Rusiei ca Uzbekistanul.
Uzbekistanul, pe cale să se deschidă după mulţi ani de izolare, este tot mai curtat de Occident, China sau Turcia, în contextul în care influenţa Rusia, acaparată de invazia Ucrainei, este contestată în ceea ce consideră drept sfera sa influenţă tradiţională.
Această ţară cu 35 de milioane de locuitori, bogată în resurse naturale, ocupă un loc strategic în Asia Centrală, alături de alte patru foste republici sovietice din regiune, şi are o frontieră de 143 de kilometri lungime cu Afganistanul.
Uzbekistanul lui Şavkat Mirzoiev, aflat la putere din 2016, menţine un dialog constant cu talibanii, invitaţi cu regularitate la Taşkent de când s-au întors la putere în vara lui 2021.
În septembrie 2023, comandantul Comandamentului Militar american în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală şi de Sud (CENTCOM) a efectuat o vizită la Taşkent pentru a "consolida legăturile" între Uzbekistan şi Statele Unite.
Această vizită a fost criticată imediat de Moscova, care a condamnat orice "întoarcere" a Occidentului în Afganistan sau în ţările din Asia Centrală.
Rusia se referea la susţinerea logistică furnizată de către mai multe foste republici sovietice din Asia Centrală, în perioada 2000-2010, în timpul invervenţiei occidentale în Afganistan condusă de către Statele Unite.