NATO şi-a amânat decizia cu privire la o menţinere sau o retragere a trupelor din Afganistan, într-o reuniune virtuală a miniştrilor Apărării din statele membre, în profida apropierii termenului retragerii, la 1 mai, prevăzut de Acordul de la Doha încheiat de Statele Unite cu talibanii, însă a anunţat o consolidare a misiunii sale de formare în Irak, informează news.ro.
În urma unei intensificări a confruntărilor armate în Afganistan, problema prezenţei militare a NATO în următoarele luni rămâne deschisă, după această reuniune virtuală de miercuri şi joi.
Aliaţii şi-au amânat decizia de a-şi retrage trupele din Afganistan, aşa cum prevede Acordul americano-taliban de la Doha.
"Credem că mai avem timp să ajungem la un acord politic, prin care să obţinem progrese, înaintea termenului-limită de la 1 mai. Ne concentrăm asupra procesului de pace şi vom face tot ceea ce putem să fie încununat de succes", a anunţat într-o conferinţă de presă, la sediul Alianţei, la Bruxelles, secretarul NATO Jens Stoltenberg.
Peste 10.000 de militari NATO sunt desfăşuraţi în prezent în Afganistan, dintre care aproape un sfert sunt americani. Însă, pe plan logistic şi material, Statele Unite asigură o mare parte a misiunii.
În contextul în care Joe Biden doreşte ca Statele Unite să-şi reia rolul de prima vioară în Alianţă - faţă de care Donald Trump era ostil -, Statele Unite şi-au confirmat angajamentul în Afganistan până când negocierile de pace interafgane dau roade.
Însă este nevoie de răbdare, avertizează analistul Fabrice Pothier, un expert în probleme de securitate la Rasmussen Global, care subliniază că "talibanii sunt în continuare în ofensivă şi ar putea chiar să testeze rezistenţa administraţiei Biden".
El le recomandă statelor membre NATO "să rămână unite în următoarele şase sau 12 luni, în care ar putea avea loc atacuri talibane cu scopul de a vedea până unde este dispusă să meargă această administraţie" americană.
Miniştrii Apărării din NATO au decis să consolideze msiiunea de formare NATO în Irak. Efectivele acesteia urmează să crească de la 500 de oameni, în prezent, la 4.000, cu scopul de a împiedica o revenire a grupării Statul Islamic (SI) în această ţară, potrivit news.ro.