NATO REVIEW: "Va mătura valul populist NATO şi Uniunea Europeană?"

I.P.
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 ianuarie 2017

"Moscova încurajează cu ardoare populismul antisistem occidental"

Populismul antisistem este, indubitabil, în creştere în Occident, arată o analiză publicată, la finalul săptămânii trecute, de NATO Review. Respingerea vechilor doctrine şi, odată cu ele, a elitelor şi a instituţiilor politice se dovedeşte a fi o atracţie puternică, de la alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA, trecând prin Brexit, până la ascensiunea unor mişcări precum "Cinci Stele" (Italia), în partea stângă a scenei politice, şi "Alternativa pentru Germania", în partea dreaptă, potrivit publicaţiei citată de Agerpres, care susţine că Moscova încurajează cu ardoare acest val nu doar pentru că pune sub semnul întrebării premisele ordinii internaţionale post-1945 bazate pe valori liberale, ci şi pentru că el prezintă ameninţări reale la adresa securităţii Europei.

"UE îşi dezvoltă deja un rol privind securitatea, deşi într-o măsură considerabilă acesta încă este la nivel declarativ mai degrabă decât la unul operaţional. Structurile paralele de comandă europene nu trebuie să dubleze sau să submineze NATO - deşi ar putea face asta, de unde şi entuziasmul Moscovei faţă de ele. Dar în acelaşi timp ele reprezintă şi o iniţiativă pe termen lung care vizează mai mult reafirmarea impulsurilor federaliste decât consolidării forţelor terestre'', adaugă sursa citată.

În contextul special al ieşirii Marii Britanii - ţara europeană cu cel mai mare buget militar-, Uniunea Europeană trebuie să se concentreze pe două priorităţi paralele: în primul rând, securitatea «non-cinetică» - ameliorarea spionajului comun şi a măsurilor de protecţie politică şi financiară - şi, în al doilea rând, încurajarea statelor membre să aloce resurse adecvate pentru propriile lor armate, mai spune NATO Review, care apreciază că, totuşi, dacă UE se dezmembrează sau pur şi simplu devine nerelevantă, atunci statele individuale vor fi mult mai puţin dispuse şi capabile să trateze aceste nevoi.

"Un studiu realizat în 2016 de Pew Research Centre arăta că în multe ţări europene o majoritate clară a populaţiei - 83% în Grecia, 77% în Ungaria, 67% în Italia şi 65% în Polonia - are sentimentul că celelalte state trebuie să fie lăsate să-şi rezolve problemele. Nu este o coincidenţă faptul că trei din cele patru ţări sunt conduse de guverne populiste, în timp ce în Italia mişcarea «Cinci Stele» este la egalitate cu Partidul Democrat în sondajele de opinie'', continuă NATO Review.

Publicaţia mai spune că pericolul populist din SUA la adresa NATO nu este retragerea, ci mai degrabă apatia: un guvern american ce ar căuta un avantaj real în relaţiile bilaterale - posibil chiar cu Rusia - mai degrabă decât în angajamente multilaterale.

Conform NATO Review, Moscova caută să lărgească unele divergenţe existente atât în interiorul NATO, cât şi în UE. Adesea mişcările populiste se află printre aliaţii şi instrumentele Rusiei, dată fiind respingerea actualelor instituţii, norme şi chiar înţelegeri fundamentale ale sistemului global modern, mai precizează analiza, adăugând: "Dacă Uniunea Europeană alege să pretindă că supravieţuirea sa este pur şi simplu o chestiune de relaţii publice mai bune, atunci viitorul său este sub semnul întrebării. Totuşi, într-un fel şi-ar putea reafirma importanţa ca forţă solidă care ajută statele membre să se apere împotriva provocărilor non-cinetice. Dacă este gestionat corespunzător, acest lucru ar putea fi un studiu de caz despre cum poate UE crea sinergii şi îşi poate sprijini membrii mai degrabă decât poate impune perspectiva Bruxelles-ului. Iar în acest proces, ea nu doar ar consolida securitatea europeană şi ar descuraja agresiunea rusă, ci i-ar putea priva pe populişti de o parte a muniţiei lor anti-UE''.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb