NEGOCIEREA UNUI MILION DE VOTURI Ponta îşi dispreţuieşte partizanii

FLORIAN GOLDSTEIN
Ziarul BURSA #Politică / 27 iulie 2012

Mircea Dogaru

Mircea Dogaru

  • document ataşat Comunicat CNSC1 - 26.07.2012
    apasă aici pentru a descărca.

    Câteva milioane (?) de voturi au fost aruncate pe masa negocierilor dintre Consiliul Naţional al Societăţii Civile Româneşti (CNSC) şi USL, în schimbul unei liste de condiţii, în care figurează unele incendiare, cum par să fie, de pildă, desfiinţarea Curţii Constituţionale, a ANI, DNA şi CNSAS (ultimele trei fiind considerate că practică poliţia politică), conform unui document scurs în presa de ieri, listă despre care premierul Victor Ponta (preşedintele PSD) susţine că habar n-are, deşi a semnat protocolul de înţelegere de principiu cu CNSC, alături de Daniel Chiţoiu, preşedintele interimar PNL (şi ministru al Economiei) şi Daniel Constantin, preşedintele PC (şi ministru al Agriculturii).

    Documentul a aruncat din nou în aer mass-media (care nici nu-şi revenise, încă, din buimăceala declaraţiei imorale a lui Băsescu, decis să boicoteze Referendumul), pentru că presa a putut interpreta drept încercare de lovitură de stat, intenţia des-fiinţării instituţiilor dedicate combaterii corupţiei şi vegherii asupra Constituţiei.

    Cu credibilitatea răpusă în scandalul plagiatului (dar şi datorită multiplelor minciuni, în tandem cu preşedintele interimar Crin Antonescu), premierul Victor Ponta a decretat, întâi, că este o nouă intoxicare a lui Băsescu, crescând, în cursul zilei, la negarea că USL ar avea vreo legătură cu documentul, ca să se resemneze, în final, la încercarea unei explicaţii, printr-un sofism rudimentar, pe care nici măcar unii dintre colegii săi din USL n-au putut să-l înghită:

    "Eu am semnat un acord de o pagină în care se spune foarte clar că, începând cu 18 iulie şi până la debutul campaniei electorale parlamentare, deci până în noiembrie, fiecare punct va fi redactat de comun acord în baza discuţiilor cu reprezentanţii fiecărei structuri.

    În rest, nimic altceva nu am discutat, iar nebunii din astea cu desfiinţat Curtea Constituţională şi...sunt băgate de la PDL şi de la Băsescu, disperaţi fiind că pierd referendumul. E tipic, intoxicările tipice de la PDL de natură securistă".

    Întrebat (probabil, de un ziarist de la B1TV) cum comentează faptul că Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (sindicat din componenţa CNSC), a confirmat cererile legate de desfiinţarea DNA şi a CCR, Victor Ponta a întrebat: "Cine e Mircea Dogaru? Eu sunt Victor Ponta chiar dacă dumneavoastră, la B1TV, nu mă cunoaşteţi."

    Dincolo de aroganţă, răspunsul este de un rar penibil, întrucât Documentul Acordului semnat de Ponta şi ceilalţi doi lideri USL este contrasemnat de ...Mircea Dogaru.

    Prin urmare, Victor Ponta le cere partizanilor USL să-l creadă că a semnat un acord de principiu cu o listă de condiţii pe care nu o cunoaşte, cu cineva pe care nu-l cunoaşte.

    În opinia mea, Ponta îşi dispreţuieşte partizanii.

    El dă semne că nu-i mai pasă ce spune.

    "Eu sunt Victor Ponta".

    Dumnezeule!, chiar tu eşti Victor Ponta?! De când te caut!

    Răzvan Sârbu, de la Secretariatul Consiliului Naţional al Societăţii Civile Româneşti (CNSC), ne-a declarat, telefonic, că, deşi nu are o evidenţă a tuturor membrilor individuali ai fiecăreia "dintre cele cincizeci şi patru de federaţii, sindicate, organizaţii, asociaţii etc" din structura sa, estimează numărul acestora la "câteva milioane", reprezentând "o însemnată masă de voturi".

    Unele zvonuri mizează, totuşi, pe o "masă de voturi" de doar opt sute de mii - un milion, care, chiar dacă reprezintă o diviziune a cifrei vagi avansate de Răzvan Sârbu, rămâne "însemnată", aşa cum o afirmă.

    Consiliul Naţional al Societăţii Civile şi-a lansat formularele de adeziune, la 9 octombrie 2011, după Proclamaţia adoptată la manifestaţia publică din 07.10.2011, din Piaţa Eroilor Patriei din Bucureşti (concomitentă cu Reuniunea NATO, la Bucureşti), o manifestaţie care a avut drept scop declarat organizarea Societăţii civile de către militari.

    Comunicat dubios al CNSC

    După închiderea ediţiei, ne-a parvenit, via email, un comunicat semnat de Consiliul Naţional al Societăţii Civile, în care acesta precizează faptul că "protocolul semnat între CNSC şi USL nu înseamnă că platforma cu revendicările CNSC a fost acceptată şi că USL nu a discutat vreodată şi nici nu şi-a asumat desfiinţarea unor instituţii - DNA, ANI, Curtea Constituţională, CNSAS - aşa cum, în mod eronat, a apărut în unele publicaţii" (vezi insert).

    Textul comunicatului intră în contradicţie cu declaraţia lui Mircea Dogaru, relatată de agenţiile de presă, cum că obiective precum desfiinţarea Curţii Constituţionale, a ANI, a DNA şi a CNSAS au fost discutate cu liderii USL.

    Sesizând că e-mailul este trimis de pe o adresă Gmail, am verificat site-ul CNSC şi am costatat că acest comunicat nu este afişat acolo.

    Într-un context de plagiat, minciuni, retractări şi pertractări este normal să ne îndoim de autenticitatea comunicatului.

    Opinia Cititorului ( 42 )

    1. Ponta a semnat foile alea doar ca sa aiba niste voturi in plus. Nu va desfiinta nici o institutie, nu e chiar atat de nebun. Va schimba conducerea lor si, la unele, componenta. Pacat pe intre acele institutii nu se afla si CNVM, care ar merita o desfiintare de 2-3 zile, ca sa-i sperie pe adormitii aia de acolo.

      1. CNVM nu este o institutie a democratiei, dar nu se gaseste in lista desfiintarilor lui Ponta.

        Cum nu e nebun? Dar cand a vrut musai sa se duca la Bruxelle, punandu-l pe Marga sa ascunda lista trimisa de Basescu! Cum nu e nebun cand lui Barosso ii spune una si in tara vine si face alta, cum nu e nebun cand prin OUG pune mana-n gatu' CCR, luandu-i din atributii? Cat crezeti ca mai are pana sa lobotomizeze institutiile esentiale ale statului in combaterea coruptiei? Nu, nu le desfiinteaza, dar ii pune pe procurori sa aiba grija de gradinitele de prescolari...

        O spui de parca ar avea vreo scuza. Ei bine n-are! I-a mintit pe aia, l- mintit pe Barroso, ne minte pe noi...io zic ca omu asta=i bolnav.

        Tare.

      Finul sefului SRI acuza pe altii de "securisme".

      Tot el semneaza acordul cu CNSC, din care fac parte o sumedenie de fosti securisti... a se vedea grija lor de desfiintare a CNSAS.

      1. Ponta este intr-o accelerata descompunere. Minte non-stop si transpira de frica.

        Eroare; corect ar fi: my name is Paste Ponta. Sau Copy Ponta, ce mai conteaza...... 

        My name is Paste. Victor Paste

      MAke, mai las-o, ca macane. Se vede de la o posta partizanatul tau cu Basescu: vii cu de-astea:" În opinia mea, Ponta îşi dispreţuieşte partizanii."

      Ei, uite ca in opinia mea, nu, dar eu nu sunt formator de opinie! 

      1. Cit de tare ma ascundeam si tu (adica EU) cit de perspicace sa ma descoperi basist, ai!, ai! si aoleu!

        Draga TU, daca nu te jigneste faptul ca Ponta te prosteste-n fata, atunci n-ai decit, dar nu-mi poti cere si mie sa-i inghit minciunile, numai de frica ca ma descoperi TU (EU?) basist.

        Mai cugeta, poate-ti gasesti un dram de demnitate... 

        M-am gindit mai bine: da, este posibil ca Ponta sa nu stie cu cine a semnat Acordul si sa nu stie ce este in lista anexata, in urmatorul caz: era drogat.

        Deci, nu minte. 

        NU ma jigneste decat minciuna si prostia, din pacate pentru tine consider ca vezi minciuna si prostia unde dicteaza interesul faptului ca detii un grup de presa! Eu nu detin nimic, sunt un cetatean SUPARAT ca basescu si boc au bagat de-a dreptul mana in buzunarul meu si al familiei mele. Si nu numai atat. Iar TU ca grup de presa ar trebui sa fii ECHILIBRAT!

        Interesant: sa fiu echilibrat intre adevar si minciuna, pentru ca detin un grup de presa.

        Cred ca Eu care esti Tu si Tu care sint Eu, ar trebui sa nu fim nici unul, nici celalalt echilibrati, ci sa avem o optiune clara pentru adevar si contra minciunii, indiferent de preferinte politice si eventuale interese, indiferent ca e vorba de Ponta, Basescu sau Antonescu, indiferent de ce avem si ce nu avem. 

        Nu-i normal sa inchizi ochii la minciunile lui Ponta, numai pentru ca-l vrei alungat pe Basescu - nu, nu cu orice mijloace. 

        Altfel, asta se razbuna. 

        Te-ai lasat calcat in picioare?

        Atunci vei fi calcat in picioare. 

        Sigur ca da, sunt de acord: astept enumerate minciunile si furturile celor care au stat 8 ani. Dupa aceea ne ocupam si de cei care intentioneaza de acum incolo sa faca la fel. Cei care au furat 8 ani trebuie sa plateasca, ca si Nastase de exemplu.

        Draga Make, esti formidabil, trebuie sa recunosc, de unde ai scos-o pe aia cu echilibrat intre adevar si minciuna?! Noi discutam despre un echilibru in stirile pe care le transmiti, intre vechea putere si noua putere! Aici eu cred ca ar trebui sa fii echilibrat adica sa nu tolerezi faptele nici intr-o parte nici in alta. cand colo tu te ocupi de o oarece vanatoare de vrajitoare, pentru ca virgula, crezi! Si mai este si editorialul zilei! De ce n-ai titrat: Basescu, pedepsit de popor pentru imprumutul la FMI, pentru pensii taiate arbitrar, pentru girarea furtului banului public? Astept un articol din partea ta pe problema asta. Si mai astept unul pe problematica boc. Ce a facut el ca prim ministru si daca plateste cumva?! Ca se pare ca l-ati uitat cu totii. Eu nu l-am uitat, mie mi-a triplat dupa bunul plac taxa la masina. Ma pune sa platesc lunar pentru banii pe care bancile le-a imprumutat fara numar, fara numar populatiei si cand nu a mai avut cine sa plateasca, au apelat la mine in mod indirect: mi-au bagat mana in buzunar. Eu asta nu tolerez si cred ca nici restul "prostilor"pe care credeti ca mai reusiti sa-i prostiti cu presa sau cu TV-ul.

        Ca sa trec si la aspectul partizanatului tau, ma intreb retoric cine este in spatele lui Florian G daca nu putem spune decat despre Isarescu si Make ca nu s-au schimbat? S-au schimbat presedinti, prim ministri, sefi de partide! Sa fie un serviciu secret extern cum ar fi cel de care se zice ca apartine MRU? Stai calm, MRU nu o sa iasa presedinte.

        Nu ar trebui sa te ocupi de piata financiara si de capital, care apropo, este distrusa complet?! Oare Ponta si Antonescu au daramat-o? Uite inca un subiect de editorial. Iti doresc o zi buna! 

        OK, vei gasi ceva, ceva, in BURSA de luni.

        Care popor ?

        Cel care ia de bune ce li se spune la Antene sau OTV ? 

        Hai sa o luam pe indelete: 

        - daca nu cunosti imprejurarile in care s-a apelat la imprumutul de la FMI te rog sa te documentezi in ziarele economice la data la care s-a apelat la el (ca si un preambul, motivatia reala e discrepanta dintre venituri si cheltuieli ale bugetului tarii dublata de criza financiara care a dus la imposibilitatea de a ne imprumuta ca si tara la dobanzi rezonabile). La fel vei afla raspunsul si la intrebarea "unde sint banii ce ia- imprumutat de la FMI?" 

        - "pensii taiate arbitrar" ? asta cum vine ? 

        li s-au taiat cumva la unii pensionari iar la altii nu ? (aici e o intoxicare al fostei opozitii cu furtul pensiilor. Pensiile s-au impozitat dupa o anumita metoda de calcul care ulterior a fost declarata neconstitutionala de catre CCR- o masura discutabila, la fel cum discutabil e ca CCR sa se pronunte pe scaderea pensiilor dar niciodata nu s-a autosesizat cand acestea au crescut. De ce oare are competente doar intr-un singur sens ?) 

        - furtul banului public nu tine de unii sau altii. E o meteahna general valabila la politicienii din Romania. Si nu numai ... 

        - Boc mi-a triplat taxa la masina ... la ce fel de taxa te referi ? taxa de inmatriculare ? impozitul pe masina ? la ce anume ? 

        - "Ma pune sa platesc lunar pentru banii pe care bancile le-a imprumutat fara numar". Adica sa inteleg ca vreo banca a venit si ti-a bagat in buzunar niste bani fara sa vrei iar acum brusc au batut la usa ta sa-ti spuna ca trebuie sa le platesti imprummutul inapoi ? Despre incorectitudinea bancilor prezente in Romania s-a discutat foarte mult fara nici un rezultat concret. S-au purtat ca si niste camatari de cea mai joasa speta. 

        Singura posibilitate de sanctionare a lor este de a nu te mai imprumuta pe viitor de la bancile care "ne-au talharit".

        Si cand inainte de criza cu vreo 2 ani BNR a impus un anumit prag de imprumut in functie de veniturile familiei s-a facut mare scandal ca nu e bine asa ceva. Unde eram daca ne imprumutam fiecare cat ar fi crezut? 

        Draga Eu-robotul!,nu te mai intreba retoric, e oficial ca sint de la Mossad, altfel cum s-ar explica incapatinarea mea sa tin BURSA de 22 de ani?!

        Evident, sint si de la SRI, dupa cum a aparut in presa. 

        Ce nu stie lumea este ca, de fapt, ma simt acasa la KGB, iar vacantele mi le petrec la CIA, cind nu ma duc la bunicii MI6, de la tara. 

        Observ, insa, ca ai pretentia sa public, in fiecare editie, ceea ce am publicat in 22 de ani. 

        Nu pot. 

        N-ai decit sa dai o cautare pe site-ul BURSA, ca sa vezi ce am publicat despre Boc si Basescu si cum i-am pupat eu in bot, cind nu erau in razboi politic. 

        De, sint viclean, mi-am construit argumentele inca de cind dezvaluiam "afacerea Desintco", despre implicarea fratelui Basescu in comertul cu arme (nu-i asa ca ai uitat ca BURSA a facut-o, iar Antena3 doar ne-a preluat?) - o dezvaluire despre care Ioan Talpes a afirmat (ca si tine) ca este "opera unui grup de operatiuni foarte bine antrenat, care si-a facut treaba profesionist".

        Intre noi fie vorba, cred ca Tu, Eu-robotul!, esti de la SIE, altfel cum sa afli ceea ce numai Talpitza stie. 

        Norocul nostru.

        Esti in schimb, un sustinator al unui hot de intelect. 

        Asta spune totul dspre tine si capacitatile tale. 

        Oricare.

        Cum spuneam, Base a reusit sa ne polarizeze pe toti: suntem fie pro- fie contra- Basescu. Neutru se poate?

        Eu cred ca atunci cand a semnat a citit, precum ar fi dat copy-paste... Deci i s-a parut OK si a semnat...asta e starea lui naturala: copy-paste si apoi semnezi...

        Frumos filmul Eu, robotul... dar slab scenariul celui care publica folosind acelasi nume, supra-nume...

        Make ai uitat Shin Bet, BND, DGSE, ce sa mai zic de DSS... 

        Ce te mai obosesti sa ceri altora sa-ti faca editoriale?Ai slujba ta la Antenele lui Voiculescu,te joci cit vrei cu logica,cu adevarul,cu decenta,e raiul sofistilor ca tine si in final iti ramine si ceva in buzunar.

      Cu toate balbele USL inca au destui sustinatori care sa creada absolut orice li se spune.

      Ieri a fost un alt exemplu de aiureala a conducerii USL. 

      In decursul a trei ore dl.prim de la Victoria si-a schimbat declaratiile in trei variante (cea de aici este ultima ... cea cu nebunii dinastea). 

      Prima e chiar hilara ! 

      Si o redau mai jos: 

      "Este o noua intoxicare tipica pentru staff-ul domnului Basescu. Noi am semnat acest acord care spune foarte clar ca incepand cu 18 iulie pana la debutul campaniei electorale parlamentare, fiecare punct va fi redactat de comun acord. Prima pagina nu are nicio legatura cu restul paginilor", a declarat prim-ministrul Victor Ponta in cadrul unei conferinte de presa sustinute la Guvern." 

      Poftim ? Prima pagina nu are nici o legatura cu restul paginilor din acord ? 

      Va rog sa cititi ce scrie pe prima pagina, ce au semnat cei trei lideri USL (ceva de genul conducerea USL este de acord cu lista obiectivelor). 

      Problema nu e neaparat ca am aflat noi romanii ca iar am fost mintiti. Noi ne-am cam obisnuit. E clar insa ca si stirea asta cu protocolul a ajuns la Bruxelles.

      Chiar cred ca o "belim" (imi cer scuze ca l-am plagiat pe MAKE, il rog sa nu ma dea in judecata). 

      1. Daca acordul USL cu SECURISTII inca nu a ajuns la Bruxelles, acum sigur a ajuns, ca l-am trimes eu D-nei Reding.

        Lasa ca v-o arata D-na REDING pe Maritza Buzata!  

      Deloc surprinzatoare actiunile PSD de a desfiinta institutii incomode care pot sa-i bage la puscarie. Doar ei sunt urmasii FSN. Drept e ca nici PDL nu sunt foarte departe, dar se pare ca PSD intrece masura intr-un mod incacceptabil. doar tupeul de a semna asemenea protocol spune multe despre ce urmeaza cand vor prelua controlul total. Economia merge de duduie, asta era clar prioritatea lor acum ca au ajuns la guvernare...

      1. Nu desfiinteaza nimeni nimic!!!! Ce dracu, suntem trepanati cu totii???? O sa fie schimbari ale conducerilor acestor institutii, asa e normal sa fie, dupa 5-6 ani un sef se erodeaza, trebuie sa vina sange proaspat. Ce au semnat aia e un acord ca vor discuta pe marginea acestor subiecte, nu ca le vor desfiinta.

        Se pare ca tu esti trepanat daca nu intelegi ca Ponta a zis ca nu a semnat nimic, apoi ca nu-l cunoaste pe Dogaru, care era semnatar alaturi de el ! Deci, infiorator este faptul ca Ponta ne minte in fata cu nesimtire considerandu-ne pe toti tampiti ca tine !

      DNA, ANI au fost infiintate de M.Macovei, populate cu oameni fideli lui Basescu si utilizate in lupta politica.

      CCR, CNSAS si Av Poporului sunt si ele populate dupa algoritm politic.  

      Decizile CC se iau 5-4 toti care voteaza intr-un fel sunt numiti de aceleasi partide. 

      Se practica reorganizarea prin care o institutie se desfinteaza si se infiinteaza cu alt nume si cu alti conducatori. 

      DIICOT asa s-a tranformat in DNA si s-a populat cu oamenii lui Basescu. 

      Ar fi bine daca s-ar desfinta CCR si DNA ca institutii, sa devina sectii in CSM sau atributile sa fie preluate de ICJ, respectiv Parchetul General si sa se supuna aceluiasi regim de promovare a conducatorilor.

      Nu cred ca politicienii vor renunta la dreptul lor de a numii Av. Poporului, seful DNA, Procurorul General, sau membrii CC. 

      1. Bine, dar Constitutia?...

        Are perfecta dreptate autorul articolului, Ponta isi dispretuieste partizanii ! Si, pe buna dreptate ! Incercarile lor de a-i justifica actiunile, pe care el nu le recunoaste ca le-ar fi avut in vedere, sunt mai penibile chiar decat minciunile evidente ale Copy-lotului.

        Da CC este reglementata in Constitutie si nu poate fi desfintata, sau populata altfel, dar celeltate institutii pot.

        PONTA se pare ca a decis sa lase de-o parte toate "aparentzele" democratice.Vrea puterea sa desfintzeze tot, ca ai lui sa poata fura fara frica (din ce-a ramas), respectiv sa pastreze, ce au furat.

        N-am mai citit demultisor o asemenea prostie (ca sa nu zic aberatie sau prostioara:), dar te inteleg, biet postac... sper ca esti platit bine...

        A spune ca institutii fundamentale (nu ale statului roman) ale oricarui stat de drept si democratic se inscriu pe algoritmul politic - este ca si cum mi-ai spune ca sefii lor vor fi schimbati de USL si regulile se vor schimba (apropos, dupa aceea institutiile astea vor fi BUNE?). Vai, sarman popor, cu asa oameni ca tine... 

        A confunda CSM cu CCR si DNA - care au alte atributii - ne arata tuturor, sau cel putin mie si tie, cat de departe suntem de intelegerea democratiei! 

        Nu vrei sa facem o singura institutie cu PIICJ, ICCJ, DNA, DIICOT, CSM si sa-i spune Securitate?

        Dragul meu "moftangiu", lasa mofturile de postac altora... citeste legile, mergi la niste cursuri de politologie si administratie publica si... peste 4 ani (la viitoarele alegeri) revin-o si posteaza (tot pe banii USL) dar macar in cunostinta de cauza! 

      nr. alegatori:18.292.514

      cvorum:9 .146.258 

      ipoteza: prezenta la vot 45% din care voturi valide 45%(pentru a usura calculele) adica 8.231.631 

      voturi pentru demitere 95% din voturile valide adica 7.820.049 

      voturi impotriva 5% adica 411.582 

      rezultat: referendum invalidat, Basescu revine la Cotroceni 

      sa presupunem ca diferenta pana la validarea refendumului(5%+1) 914.627 ar fi votat toti pentru Basescu 

      rezulta prezenta la vot 50%+1 adica 9.146.258 din care pentru demitere 7.828.049 reprezentand 85%  

      pornind de la prima ipotezasa presupunem ca cei aproximativ inca 20% din simpatizantii PDL s-ar fi prezentat 

      si ei la vot si ar fi votat pentru Basescu; 

      rezulta voturi valide 65% adica 11.890.134 din care pentru Basescu 411.582(cei 5% din prima ipoteza)+20% din 

      total alegatori adica 3.658.503, deci total pentru Basescu: 4.070.085 reprezentand 35% din voturile valid exprimate. 

      Deci logica de desfasurare a acestui referendum ar fi ca toti cei care nu merg la vot, daca ar merge,

      ar vota pentru Basescu, lucru greu de crezut.  

      1. Stiati ca mai exista numerosi oameni in virsta, care cred ca presedintele este Ceausescu?

        Societatea Civila fosta Militara ...Hm! :)))

        "... o manifestaţie care a avut drept scop declarat organizarea Societăţii civile de către militari."

        eu zic, ca doar suntem in Romania, prezenta la vot 48,5 % (pot sa pun pariu) si 97% DA.

        Invalidare referendum (restul sunt socoteli matematice) si dupa o zi, maxim doua, Base isi da demisia! Cine tine pariul cu mine? Make? 

        Tin pariul, pentru ca, dupa cum am afirmat altadata, votul in favoarea demiterii il situez intre 95-98% si, in mod normal, nu cred ca se va intruni cvorumul.

        Dar, dupa cum spui si tu, sintem in Romania, astfel ca prezenta la vot poate sa ajunga si la 53,5%, ca la un sondaj de opinie prost, unde marja de eroare profesionala, de +/- 3%, s-a cascat la +/- 5%, prin circiumi, baruri si closete. 

        Dupa rezultate, te invit sa ne intilnim la Capsa, cu Virgil Bestea, ca sa mai votam o data, la o urna rece.

        Cine da berea? 

        cine da un presedinte?

        Make, te duci la vot duminica?

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    danescu.ro
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    14 Aug. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9761
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
    Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    hipo.ro
    hipo.ro
    energyexpo.ro
    roenergy.eu
    rommedica.ro
    prow.ro
    aiiro.ro
    oaer.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb