NEPI Rockcastle a inaugurat cel mai mare centru comercial din Craiova

F.D.
Companii / 5 octombrie 2023

NEPI Rockcastle a inaugurat cel mai mare centru comercial din Craiova

NEPI Rockcastle a inaugurat, astăzi, la Craiova, centrul comercial Promenada, în urma unei investiţii greenfield de 136 milioane de euro. Aceasta reprezintă cea mai importantă investiţie din sectorul de retail comercial din România, din ultimii cinci ani, precum şi cea mai mare, ca valoare şi dimensiune a proiectului, din ECE, din 2023, conform unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, zona comercială Promenada are o suprafaţă totală de aproximativ 80.000 mp. Aceasta integrează centrul comercial, care ocupă circa 53.300 mp, şi un parc de retail de aproximativ 10.400 mp, deţinute de NEPI Rockcastle. De asemenea, zona comercială include 16.000 mp deţinuţi de Dedeman.

Zona comercială găzduieşte peste 130 de magazine, printre care peste 20 de nume pentru prima dată în oraş. De asemenea, inaugurarea Promenada marchează intrarea oficială pe piaţa din România şi ECE a brandului Lefties, parte a grupului Inditex, una dintre principalele companii internaţionale de modă cu preţuri accesibile, originară din Spania.

"Promenada nu este doar cea mai valoroasă investiţie în retailul comercial, din ECE, care a avut loc în 2023, ci, cu siguranţă, şi unul dintre cele mai complexe proiecte din portofoliul NEPI Rockcastle. În ciuda provocărilor geopolitice şi economice, care au coincis cu perioada în care am derulat lucrările de construcţie, am perseverat, creând un centru comercial de top, axat pe sustenabilitate. Interesul ridicat venit din partea numeroşilor retaileri internaţionali şi numărul mare de branduri în premieră evidenţiază potenţialul pieţei centrelor comerciale din ECE şi atractivitatea oraşelor regionale în plină ascensiune economică, cum este Craiova", a spus Rudiger Dany, CEO, NEPI Rockcastle.

Ca parte a angajamentului în direcţia respectării normelor ESG (factori de mediu, sociali şi de guvernanţă) şi a reducerii amprentei de carbon, centrul comercial Promenada va fi dotat cu cea mai mare instalaţie fotovoltaică din portofoliul NEPI Rockcastle. Instalaţia reprezintă cel mai mare proiect fotovoltaic dezvoltat la nivelul unui centru comercial din Romania, cu o valoare a investiţiei de peste 7 milioane de euro.

"Promenada a fost finalizat conform graficului şi este, atât din punct de vedere al suprafeţei cât şi al configuraţiei tehnice, cel mai mare şi modern centru comercial din Craiova. Am implementat aici şi cea mai mare instalaţie fotovoltaică care deserveşte un centru comercial din România. Va fi operaţională, cel mai probabil, la începutul lui 2024. Este, de asemenea, şi pentru prima dată când NEPI Rockcastle a integrat, din faza de proiect şi construcţie, producţia de energie regenerabilă în parcările unuia dintre proiectele sale. În afară de zona de protecţie a mediului, am investit puternic şi pe partea de infrastructură, pentru a ne asigura că accesul la Promenada va fi facil. Astfel, acum o săptămână, am inaugurat şi un nou bulevard care sunt convins că, alături de centrul comercial, va îmbunătăţi considerabil viaţa craiovenilor. Deschiderea Promenada marchează, cu siguranţă, o bornă importantă în dezvoltarea economică a Craiovei", a punctat Andrei Radu, Director de Dezvoltare, NEPI Rockcastle.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Când pensiile până în 4000 cu semnul " ×" ,de 4- 5 ori iar cele nesimțite să ră rămână pe loc 10-15 ani , atunci mergem și noi la acest complex să cumpărăm ...!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb