Nestlé lansează programe de nutriţie, acces la apă şi dezvoltare rurală

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 28 aprilie 2009

Creating Shared Value: un răspuns al mediului de afaceri la provocările economice şi sociale globale

Nestlé anunţă lansarea iniţiativelor companiei privind crearea de noi parteneriate cu instituţiile guvernamentale, ONG-urile şi micile întreprinderi. La New York va avea loc, un forum pe durata a două zile (27 şi 28 aprilie 2009) cu tema Creating Shared Value, organizat de compania Nestlé, în colaborare cu Biroul de Parteneriate al Naţiunilor Unite şi Misiunea Elveţiei pentru Naţiunile Unite. Pe durata acestui Forum, liderii Nestlé vor interacţiona cu experţi internationali în strategia corporaţiilor din domeniul nutriţiei, accesului la apă şi dezvoltării rurale. În cadrul Forumului vor lua parte cei 13 membri ai nou înfiinţatului Consiliu Consultativ Nestlé Creating Shared Value.

Iniţiativele Nestlé cuprind un program educaţional extins care se concentrează pe nutriţie, sănătate şi wellness dedicat şcolarilor de pretutindeni, un centru de cercetare şi dezvoltare în Africa, precum şi un nou premiu, "Nestlé Creating Shared Value", care urmează a fi acordat în fiecare an în scopul sprijinirii iniţiativelor de administrare a problemelor legate de nutriţie, acces la apă şi dezvoltare rurală.

Implementarea acestor iniţiative din domeniul nutriţiei, accesului la apă şi dezvoltării rurale survine pe fondul prezentei recesiuni economice accentuate, a căror efecte de proporţii semnificative au afectat atât populaţia cât şi acţionarii.

Conform preşedintelui Nestlé, Peter Brabeck-Letmathe, "criza financiară concretizată în prezenta recesiune economică dezvăluie încă o dată o axiomă de bază a mediului de afaceri: dacă eşuezi în satisfacerea interesului public şi îi acorzi o mai mare importanţă succesului pe termen scurt, atunci vei eşua şi în faţa propriilor acţionari. În scopul construirii unui succes în afaceri pe termen lung considerăm necesar crearea de beneficii atât la nivelul acţionarilor, cât şi cel al populaţiei. Sub denumirea de Creating Shared Value în cadrul Nestlé, acest concept reprezintă un principiu esenţial al afacerilor Nestlé."

Iniţiativele Nestlé sunt în strânsă legătură cu strategiile fundamentale de afaceri ale Nestlé în nutriţie, sănătate şi wellness. Crearea beneficiilor pentru populaţie pentru o mai bună nutriţie, acces la apă şi producţie de alimente este esenţială pentru Nestlé în crearea unei afaceri susţinute pe termen lung, ceea ce crează ulterior fundamentul legăturilor dintre valoarea acţiunilor şi valoarea la nivelul comunităţii.

"Suntem conştienţi de strânsa legătură între succesul companiei Nestlé şi crearea beneficiilor la nivelul populaţiei - de la fermierii care furnizează produsele, la angajaţii noştri, la consumatorii noştri precum şi comunităţile unde operăm," a spus preşedintele Nestlé Peter Brabeck-Letmathe. Creating Shared Value nu este un demers filantropic. Ne străduim încă de la înfiinţarea companiei noastre din 1866 să implementăm cu succes în cadrul strategiei noastre de afaceri soluţii pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii muncitorilor, familiilor şi comunităţilor unde operăm. "

Provocările economice şi sociale de termen lung de la nivel mondial - creşterea populaţiei, accesul la resurse, în special la apă, precum şi siguranţa alimentară - nu pot fi susţinute în mod singular de instituţiile guvernamentale, drept pentru care corporaţiile trebuie să-şi asume responsabilitatea şi să contribuie cu soluţii.

În acest sens, Nestlé lansează astăzi o serie de iniţiative pentru a întări angajamentele Creating Shared Value. Prima iniţiativă a companiei noastre este reprezentată de "Nestlé Healthy Kids Global Programme" (Programul Global Nestlé pentru Copii Sănătoşi). Nestlé urmăreşte totodată să dubleze până la sfârşitul anului 2011 numărul ţărilor în care compania a implementat programe educaţionale de nutriţie şi activitate fizică, urmând să-şi desfăşoare astfel activitatea în 100 de ţări. Acest program desfăşurat la nivel global se adresează provocărilor complexe de la nivel mondial - malnutriţia şi creşterea ratei obezităţii, în special în rândul copiilor de vârstă şcolară. Nestlé susţine în prezent programe educaţionale în care sunt implicaţi un număr de 10 milioane de copii.

Deschiderea Centrului de Cercatare & Dezvoltare Abidjan, din Côte d"Ivoire este cea de-a doua iniţiativă a companiei noastre şi subliniază angajamentul Nestlé în procesul de dezvoltare rurală din Africa. Noile programe ale Centrului de Cercetare şi Dezvoltare susţin creşterea productivităţii agricole şi siguranţa alimentară prin dezvoltarea şi îmbunătăţirea recoltelor locale - precum cea de manioc, grâu, mei, cafea şi cacao - şi produselor pe bază de cereale din regiunea Africii de Vest.

Premiul Nestlé Creating Shared Value, cea de-a treia iniţiativă a companiei noastre, se acordă în fiecare an şi oferă un suport financiar de până la CHF 500000 (USD 461000) acordat acelor persoane, ONG-uri sau mici întreprinderi care oferă soluţii inovatoare în rezolvarea deficienţelor nutriţionale, accesului la apă potabilă sau progresului în dezvoltarea rurală.

"Reducerea utilizării apei, îmbunătăţirea nutriţiei şi suportul pentru creşterea comunităţilor rurale sunt elemente esenţiale atât în strategia de afaceri a companiei noastre, cât şi pentru crearea unui mediu sănătos pentru populaţia de pretutindeni. Aceste iniţiative îşi aduc aportul în crearea de beneficii pentru populaţiile în interesul cărora operăm, reprezentând premise esenţiale în susţinerea Nestlé - o companie lider în nutriţie, sănătate şi wellness recunoscută la nivel mondial," a spus Paul Bulcke, CEO-ul Nestlé.

De-a lungul timpului, Nestlé a colaborat cu milioane de fermieri, crescători de vaci de lapte şi cultivatori de cafea, creând pârghiile necesare pentru dezvoltarea activităţii acestora. În prezent, Nestlé colaborează direct cu aproximativ 600 000 de fermieri din lume, asigurând microfinanţări de aproximativ CHF 30 milioane (peste USD 27 milioane). O populaţie de aproximativ 2,4 milioane de oameni din ţările în curs de dezvoltare îşi susţin existenţa în urma lanţului de furnizare a produselor Nestlé. Starea de sănătate a comunităţilor din care Nestlé îşi preia mâna de lucru şi materiile prime este un element vital pentru succesul afacerii şi valoarea acţiunilor.

"Nestlé a devenit o companie de renume în nutriţie, sănătate şi wellness, jumătate din fabricile şi angajaţii săi fiind în ţările în curs de dezvoltare. Datorăm în mare parte succesul afacerii noastre comunităţilor din aceste regiuni, iar acest lucru ne oferă impulsul necesar de a acţiona mai eficient pe viitor în acest sens", a adăugat Paul Bulcke.

"Sunt mândru că suntem capabili să aducem împreună în cadrul Consiliului Consultativ Nestlé Creating Shared Value un grup de experţi de renume mondial," a adăugat Peter Brabeck-Letmathe. "Acest Consiliu Consultativ va analiza beneficiile oferite de compania Nestlé şi sugerează în contextul creării unei afaceri de succes, potenţialele acţiuni Creating Shared Value cu impact pozitiv la nivelul societăţii. Forumul Creating Shared Value deschide seria de întâlniri anuale dedicate schimbărilor la nivelul politicilor şi acţiunilor necesare la nivel naţional şi global, oportunităţilor de progres şi rolului afacerilor în societatea secolului 21," a concluzionat Peter Brabeck-Letmathe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb