Nestle preia brandul Zenpep de la Allergan

A.V.
Ziarul BURSA #Companii / 28 ianuarie 2020

Nestle preia brandul Zenpep de la Allergan

Gigantul alimentar elveţian Nestle SA îşi consolidează activitatea de pe segmentul nutriţiei medicale, cumpărând brandul Zenpep de la compania irlandeză Allergan Plc, anunţă Reuters, menţionând că Zenpep este un produs destinat persoanelor cu probleme la pancreas.

Termenii financiari ai tranzacţiei nu au fost dezvăluiţi.

Produsul Zenpep, destinat persoanelor care suferă de insuficienţă pancreatică exocrină, a avut vânzări de 237 de milioane de dolari în 2018.

"Această tranzacţie este o oportunitate semnificativă pentru afacerea noastră din Statele Unite, unde vom adăuga un brand complementar gamei noastre existente de produse nutriţionale care susţin ingestia, digestia şi absorbţia alimentelor", a declarat Greg Behar, şeful diviziei Nestle Health Science din cadrul companiei elveţiene. Acesta a menţionat: "Achiziţia Zenpep este o decizie strategică, menită să ne consolideze portofoliul de nutriţie medicală, aflat în creştere".

Amintim că, luna aceasta, Nestle a anunţat investiţii de până la 2 miliarde franci elveţieni pentru stimularea trecerii la plastic reciclat în ambalajele destinate industriei alimentare şi pentru accelerarea dezvoltării de soluţii inovatoa-re şi sustenabile pentru ambalaje.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb