NICUŞOR DAN:  "Luăm în calcul convocarea unui referendum pentru demiterea Gabrielei Firea"

Mina Irina
Politică / 27 noiembrie 2016

"Luăm în calcul convocarea unui referendum pentru demiterea Gabrielei Firea"

Liderul Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, a anunţat, astăzi, în urma prezentării unei analize a activităţii Primăriei Generale, la cinci luni de la preluarea mandatului de către Gabriea Firea, că USR ia în calcul convocarea unui referendum pentru demiterea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, la finalul primului an de mandat, potrivit unor surse din presă.

Nicuşor Dan a prezentat, într-o conferinţă de presă, situaţia de la Primăria Generală şi CGMB, în viziunea Uniunii Salvaţi România, şi a arătat că o primă concluzie este că, în acest timp, de când Gabriela Firea a preluat mandatul, câteva milioane de euro au fost alocaţi eronat şi s-au întors în buget.

"Activitatea domniei sale este deplorabilă", a spus liderul USR, precizând că, deşi Gabriela Firea a spus că prioritatea sa este ca în şase luni să fluidizeze traficul, acesta este identic, dacă nu mai rău.

Nicuşor Dan a mai spus că RADET a ajuns în aceste luni în insolvenţă, cu risc mare de faliment. Potrivit preşedintelui Uniunii Salvaţi România, în prezent, în Primăria Generală este o transparenţă şi mai slabă decât cea din vremea lui Sorin Oprescu.

El a mai acuzat-o pe Firea de înfiinţarea de structuri paralele celor existente deja în Primărie, dar şi angajarea de personal pe perioadă determinată, pe aceeaşi schemă ca Liviu Dragnea, în Consiliul Judeţean Teleorman, evitând ca aceşti oameni să aibă statutul de funcţionar public şi să existe obligativitatea ca aceştia să îşi depună declaraţii de avere şi interese, pe site-ul instituţiei.

"Vedem cum, în Primăria Generală, fără niciun fel de concurs, au început să apar oameni din anturajul lui Pandele, Becali şi Robert Negoiţă, fără concurs, fără evaluare profesională, fără niciun motiv pentru care aceşti oameni ar trebui să fie angajaţi în Primăria Generală", a mai spus Dan.

Liderul USR a menţionat că primarul Gabriela Firea a luat doar decizii populiste, electorale.

"Ce am văzut un în aceste cinci luni este populist. Au fost date acte administrative cu conţinutul de tipul «vom face»: vom reabilita spitale, vom înfiinţa o autoritate pentru clădirile cu risc seismic, vom face cabinete medicale în şcoli", a spus Nicuşor Dan.

El a continuat: "Mai aşteptăm până la împlinirea unui an de mandat, iar în situaţia în care chestiunile vor continua în acest mod, luăm în calcul convocarea unui referendum pentru demiterea primarului Gabriela Firea, la finalul acestui prim an de mandat", conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb