Noble Securities: "Avans spectaculos la bursă al marilor companii americane"

F.A.
Internaţional / 29 octombrie 2013

Multe companii americane cu impact global au înregistrat anul acesta creşteri de peste 50% ale valorilor acţiunilor lor la bursă, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

"În prezent suntem în plin sezon de raportare a rezultatelor financiare pe trimestrul încheiat la 30 septembrie; dintre firmele mari care şi-au prezentat deja datele, foarte multe au raportat cifre favorabile privind vânzările sau profitul sau chiar ambele. Astfel, un sezon cu rezultate financiare pe o linie pozitivă, împreună cu speculaţiile pieţei privind menţinerea în acest an a stimulentelor de politică monetară de către FED au susţinut în ultima perioadă acţiunile companiilor americane şi au stimulat recordurile indicelui S&P 500", a menţionat Silviu Pojar, conform unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, acţiunile Facebook aproape şi-au dublat valoarea până în prezent pe anul în curs, cotaţia înregistrată la finele săptămânii trecute marcând o creştere de aproape 90% faţă de nivelul avut la începutul lui ianuarie; pe fondul unor rezultate pozitive, acţiunile reţelei de socializare au intrat la mijlocul acestui an pe un trend favorabil, depăşind inclusiv valoarea înregistrată la listarea de anul trecut. "Investitorii aşteaptă cu interes rezultatele financiare înregistrate de Facebook pe trimestrul al treilea al acestui an, care vor fi făcute publice pe 30 octombrie, constituind un semnal important privind trendul acţiunilor companiei în perioada următoare", a precizat Silviu Pojar.

Acţiunile Boeing, cel mai mare producător de avioane din lume, au marcat, la rândul lor, pe anul în curs, un avans considerabil, ajungând la sfârşitul săptămânii trecute la o creştere de cca 71% comparativ cu valoarea lor de la începutul lui 2013, înregistrând, de altfel, un nivel record. Recent, Boeing şi-a crescut estimările privind veniturile pe întregul an şi producţia de avioane în perioada următoare, se mai arată în comunicat.

Acţiunile Yahoo! au ajuns la finele săptămânii trecute la o creştere de aproximativ 60% faţă de valoarea avută la începutul anului, acţiunile Starbucks au avansat cu cca 46% comparativ cu preţul lor din ianuarie, cele ale American Express cu cca 41% în aceeaşi perioadă, iar acţiunile 3M au crescut cu cca 32% în acelaşi interval, arată analiza Noble Securities.

"În octombrie, Google a marcat un nou record, acţiunile sale depăşind pentru prima dată pragul de 1.000 USD per acţiune, după ce compania a anunţat vânzări şi profit în creştere pe trimestrul trecut. Acţiunile Google au ajuns la un avans de cca 41% la finele săptămânii trecute comparativ cu preţul lor din ianuarie", conform comunicatului.

Amazon.com, cel mai mare retailer online din lume, şi-a prezentat recent rezultatele financiare privind trimestrul al treilea, care s-au dovedit a fi foarte bune; investitorii au primit cu interes veştile şi ca urmare acţiunile companiei au crescut cu peste 9% într-o zi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb