Ministerul Transporturilor caută manageri pentru companiile Tarom, CFR Călători, CFR SA, Aeroporturi Bucureşti şi Metrorex, finalizarea selecţiei fiind prevăzută pentru 30 octombrie. Recrutarea vizează manageri pentru poziţiile vacante în conducerea celor cinci companii, ocupate în prezent de directori sau de membri executivi provizorii în Consiliile de Administraţie.
"În conformitate cu înţelegerile încheiate cu instituţiile financiare internaţionale CE, FMI şi Banca Mondială, termenul stabilit pentru finalizarea procedurilor de selecţie este data de 30 octombrie 2014", a comunicat Ministerul Transporturilor, citat de Mediafax.
Procesul de recrutare este derulat în baza unui contract încheiat la jumătatea anului 2012 între Ministerul Transporturilor şi asocierea Pricewaterhouse Coopers Tax Advisors & Accountants, D&B David şi Baias şi George Butunoiu Group.
Premierul Victor Ponta a înfiinţat, în vară, o comisie care să monitorizeze şi aplice prevederile legale privind guvernanţa corporativă în companiile de stat, membrii comisiei urmând să analizeze indicatorii financiari ai societăţilor care au deja management privat, inclusiv cauzele rezultatelor negative. Comisia este condusă de şeful Guvernului, iar vicepreşedinte este ministrul Transporturilor.
Pe perioada mandatului lui Dan Şova la conducerea Transporturilor au fost operate mai multe schimbări de manageri în cadrul companiilor subordonate instituţiei. Ioan Rus, care i-a urmat lui Şova la conducerea ministerului, a declarat, la finele lunii iulie, că are drept obiectiv principal aducerea pe profit operaţional a companiilor din subordine până la finele anului viitor.